CURMĂTÚRĂ, curmături, s. f. Depresiune, adâncitură pe culmea unui deal sau a unui munte; prăpastie între doi munți sau două dealuri; șa (4). – Curma + suf. -ătură.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ionel_bufu | Semnalează o greșeală | Permalink

CURMĂTÚRĂ ~i f. Depresiune pe culmea unui deal sau a unui munte. /a curma + suf. ~ătură
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CURMĂTÚRĂ s. (GEOGR.) șa, (reg.) deșilătură.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

curmătúră, curmătúri, s.f. (pop.) 1. secțiune transversală; crestătură, incizie. 2. depresiune, adâncitură în teren; deșelătură. 3. urmă, adâncitură, dungă. 4. (la pl.) durerile nașterii (facerii).
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

curmătúră s. f., g.-d. art. curmătúrii; pl. curmătúri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

curmătúră f., pl. ĭ. Sfîrșit de deal, locu unde se termină un deal. Locu unde s´a curmat ceva, cum ar fi pe un lemn, la încheĭetura uneĭ mînĭ [!] grase ș. a. Anafor, vîrtej de apă. Cotitură, cot de rîŭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink