CURM, curmuri, s. n. (Reg.) Curmei. – Cf. alb. kurm.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ionel_bufu | Semnalează o greșeală | Permalink

CURM s. v. curmei.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

curm (cúrmuri), s. n. – (Olt., Munt.) Legătură, laț. – Mr. curmu. Gr. ϰορμός „trunchi”, probabil cu semantismul primitiv („bont”, sau „capăt de sfoară”, cf. Laurian; Meyer, Alb. St., IV, 72; Giuglea, Dacor., III, 620; Diculescu, Elementele, 459; Rosetti, II, 67; DAR); cf. alb. kurm (după DAR, alb. este etimon al rom.), calabr. kurmu „trunchi” (Rohlfs, EWUG, 1086), arab. qurma, de unde sp. corma. – Der. curmei, s. n. (tulpină de plantă agățătoare, lăstar; legătură), probabil der. internă, cu suf. -el, pe care Diculescu vrea să-l reducă la un gr. *ϰορμήιον; curma, vb. (a tăia, a trunchia, a împărți, a separa; a strînge; a ocoli, a se abate; a străbate; a tăia, a întrerupe; a termina, a pune capăt; a hotărî, a rezolva, a tranșa), cf. mr. curm, curmari („a înceta, a face să înceteze”), al cărui semantism indică faptul că este vorba mai puțin de o der. internă a rom., decît de o conservare imediată a sensului primitiv al gr. probabil prin intermediul gr. ϰορμάζω „a tăia”, lat. *cormāre (Pascu, I, 193), cf. alb. kurmue „scurt” (der. lat. *corrimare REW 2254 este mai greu de admis, cf. Graur, BL, V, 94 și Rosetti, I, 160); curmă, s. f. (tăiș, parte care taie), deverbal al cuvîntului anterior, înv.; necurmat, adj. (continuu, neîntrerupt); curmător, adj. (tăios); curmăni, vb. (a tăia, a face o incizie), pe care DAR propune să fie derivat de la s. *curman, dar care pare mai curînd un der. cu suf. expresiv; curmătură, s. f. (incizie; tăietură; falie, chei, strîmtoare, canion; zvîcnet, înțepătură); curmeziș, adv. (pieziș, transversal, de-a latul); (în)curmezișa, vb. (a devia; refl., a se lua la ceartă), care presupune, după Pușcariu, Lr., 295, existența unui s. *curmez, cf. alb. kurmezue „scurt”. – Cf. curpen, curmea. Din rom. provine rut. kurmei, kurmán, pe care Bogrea, Dacor., IV, 806, îl propunea ca etimon al rom. Pare destul de incertă der. din rus. koromyslo pe baza rom. curmeziș (Berneker 574).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

curm s. n., pl. cúrmuri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

1) curm n., pl. urĭ (lat. cormus, d. vgr. kormós, trunchĭ, lucru truncheat). Rț. Bucată de funie.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

2) curm și (vechĭ) curméz, a -á v. tr. (d. curm 1; vgr. kormázo, curm. Cp. cu scurm). Taĭ, frîng: a curma un lemn (cu feresteu [!] saŭ cu toporu în curmeziș). Fig. Întrerup, taĭ: a curma cuĭva vorba, un glonț îĭ curmă vĭața. A o curma cu cineva, a rupe relațiunile cu el. A te curma la inimă foamea, a fi foarte flămînd. V. refl. Mă sfîrșesc, încetez, mă sting: vĭața i s´a curmat. Brațele i se curmă, fac îndoiturĭ de grase ce-s (ca la copiĭ).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CURMÁ, curm, vb. I. I. 1. Tranz. (Despre sfori, frânghii, legături) A strânge tare, a pătrunde în carne; a strangula. 2. Tranz. A tăia un lemn de-a curmezișul. ♦ Tranz. și refl. A (se) frânge, a (se) rupe. 3. Refl. (Despre oameni) A se apleca de mijloc. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A (se) întrerupe brusc; a (se) termina. ♦ A(-și) pune capăt vieții, zilelor; a (se) omorî. 2. Tranz. A încheia sau a întrerupe o conversație. – Cf. alb. kurmue.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ionel_bufu | Semnalează o greșeală | Permalink

A CURMÁ curm tranz. 1) A strânge tare pătrunzând. Legătură era prea strânsă, îi curma brațul. 2) rar (lemne) A desface de-a lungul prin tăiere; a despica. 3) fig. A face să înceteze (pentru un timp). ~ o discuție. 4) A face să se curme. /Cuv. autoht.
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE CURMÁ mă curm intranz. 1) A se rupe în două sau în mai multe bucăți (prin îndoire, lovire etc.); a se frânge. 2) rar A se îndoi de mijloc; a se apleca tare; a se frânge. 3) fig. A se opri brusc; a se frânge. 4) A ajunge la sfârșit; a se termina. Viața i s-a curmat. /Cuv. autoht.
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CURMÁ vb. 1. v. înceta. 2. v. întrerupe. 3. v. opri. 4. a întrerupe, a opri, (fig.) a reteza, a stăvili. (Nu poate ~ scandalul; i-a ~ vorba.) 5. a întrerupe, (fig.) a rupe. (A ~ tăcerea.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CURMÁ vb. v. reteza, tăia.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A curma ≠ a spori
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

curmá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. cúrmă, imperf. 3 sg. curmá; conj. prez. 3 sg. și pl. cúrme
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

curmá f., pl. ale (ngr. kurmás și hurmás, d. turc. [d. pers.] hurma). Poama curmaluluĭ. (Curmalele-s lungărețe, foarte dulcĭ și aŭ un sîmbure foarte dur. Ele cresc unele lîngă altele pe o coadă ca frunzele salcîmuluĭ). Constitue [!] un aliment al Africanilor. – Vechĭ și hurma.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

curméz, V. curm 2.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink