cureac¹ sn [At: ȘEZ. XVIII, 168 / V: ~riac / Pl: ? / E: cur + -eac] (Reg) Fân (sau paie) aflate la baza stogului.

cureac² sn [At: POLIZU / Pl: ? / E: ns cf bg кория] (Îrg) Loc curățat în mijlocul pădurii.

cureác, V. tureac.

curiac² sn vz cureac¹

tureác m., pl. ecĭ (d. tur 1. V. tureatcă și cĭoarecĭ). Munt. Cĭoarecĭ, pulpare, tuzlucĭ (în Olt. turuĭac, pl. ĭecĭ). Munt. vest, Trans. Maram. Tureatcă, carîmb: cercetînd tureciĭ vechĭ (Agrb. Înt. 182). S. n., pl. ece. Rest (cupon) dintr’o trîmbă de pînză, dintr’o pîne saŭ dintr’o lămîĭe. – Și cureac în Munt. est, Mold. (Șez. 30, 168). V. chĭostec.

cureac s.n. sg. (reg.) fânul dintr-un stog aflat pe sfârșite.