curci v vz corci

CORCI², corcesc, vb. IV. Refl. (Despre plante sau animale din specii ori rase diferite) A se încrucișa, a se amesteca (dând naștere la hibrizi nevaloroși). – Din corci¹.

corci² vtr [At: RETEGANUL, ap. CADE / V: curci / Pzi: ~cesc / E: corci¹] 1-2 (D. plante, animale) A (se) încrucișa. 3-4 (Prt) A (se) altera caracterul rasei prin împerechere nepotrivită. 5-6 (Prt) A (se) strica puritatea etnică prin amestec cu elemente străine.

curcă sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~rci, (îvr) ~rce / E: bg курка] 1 Femela curcanului (1) Si: (Trs) codină, corcodină, (Ban) ciurcă. 2 (Pex) Curcan (1). 3 (Îc) ~-bronzată Rasă de curcan cu greutate corporală mare. 4 (Pfm; îe) A fi (sau a sta, a umbla) ca o ~ plouată (sau beată) A fi (sau a sta, a umbla) abătut, dezorientat, zăpăcit. 5 (Pfm; îe) Nici ~, nici curcan Se spune despre cel care n-are o situație precisă. 6 (Pfm; îe) Râd și ~rcile E din cale-afară de caraghios. 7 (Trs) Haină femeiască (asemeni recălului) îmblănită cu piele de oaie. 8 (Irn) Infanterist. 9-10 (Trs) Încercare nereușită de a minți sau a înșela. 11 (Olt; îcs) De-a ~ca Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 12 (Bot; îc) Iarbă-de-~ Fumăriță (Fumaria officinalis).

CORCI², corcesc, vb. IV Refl. (Despre plante sau animale din specii diferite) A se încrucișa, a se amesteca. – Din corci¹.

CORCI², corcesc, vb. IV. Refl. (Despre două plante sau animale din specii diferite) A se încrucișa, a se amesteca.

CURCĂ, curci, s. f. Femela curcanului. De e curcă, Ce se-ncurcă, La revărsatul zorilor, În calea vînătorilor? ODOBESCU, S. III 9. Pe valea lui Ivănuș, O curcă cu două guși (Desagii). ȘEZ. IV 105. ◊ Expr. A fi (sau a sta, a ședea, a umbla) ca o curcă beată (sau plouată) = a fi (sau a sta, a ședea, a umbla) fără vlagă, zăpăcit, lipsit de curaj, abătut, trist. Rîd și curcile = e din cale-afară de caraghios, stîrnește rîsul tuturor.

A SE CORCI se ~ește intranz. (despre plante sau despre animale de diferite specii) A se încrucișa căpătând însușiri noi. /Din corci

CURCĂ ~ci f. Femela curcanului. ◊ A sta (sau a ședea, a umbla) ca o ~ plouată a fi, a umbla trist, abătut, fără chef. Râd și ~cile e din cale-afară de ridicol; caraghios. /<bulg. kurka

corcì v. 1. a împerechia animale de soiuri diferite, a amesteca prin împerechere rasele (ex. o cățea cu un ogar, cu un prepelicar, cu un copoiu); 2. fig. a degenera. [V. corciu].

curcă f. femeiușcă curcanului; fig. curcă ploată, descurajat. [Slav. KURKA, găină (din kurŭ, cocoș)].

corcésc v. tr. (d. corcĭ). Împărechez ființe de rase diferite: din corcirea ĭepeĭ cu măgaru ĭese catîru. Fig. Fac să degenereze: a corci limba strămoșească. V. refl. Mă amestec, vorbind de rase. Fig. Degenerez: limba s’a corcit. – În vest curcesc (VR. 1928, 9, 217), în nord corchezesc și corchizesc (cp. cu ung. korcsosítni, korcsosodni).

cúrcă f., pl. ĭ (rut. pol. kurka, găină, kur, cocoș, litv. kurka, curcă, rus. kúrica, găină, bg. kurkoĭ, curcan, d. vsl. kurŭ, cocoș; ung. [d. rom.] kurka, alb. čúrkă; ngr. kurkános, kúrkos, kúrkas, curcan, kúrka, curcă; turc. karkan, curcan. V. curnic). Femela curcanuluĭ. Ca o curcă ploŭată, umilit, rușinat. Ca o curcă beată, zăpăcit. Ca o curcă chĭoară, ca prostu. – În Trans. și corcodină.

curcésc, -citúră, V. corc-.

corci¹ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corcesc, 3 sg. corcește, imperf. 1 corceam; conj. prez. 1 sg. să corcesc, 3 să corcească

curcă s. f., g.-d. art. curcii; pl. curci

corci² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corcesc, imperf. 3 sg. corcea; conj. prez. 3 să corcească

curcă s. f., g.-d. art. curcii; pl. curci

corci vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corcesc, imperf. 3 sg. corcea; conj. prez. 3 sg. și pl. corcească

curcă s. f., g.-d. art. curcii; pl. curci

curcă, -ci.

CORCI vb. (BIOL.) a se amesteca, a se hibrida, a se încrucișa. (Două specii de animale se pot ~.)

CURCĂ s. (ORNIT.) (reg.) puică, (Ban.) tutcă. (~ este femela curcanului.)

CORCI vb. a se amesteca, a se încrucișa. (Două specii de animale se pot ~.)

CURCĂ s. (ORNIT.) (reg.) puică, (Ban.) tutcă. (~ este femela curcanului.)

curcă (curci), s. f. – 1. Femela curcanului. – 2. (Trans.) Veșmînt larg. – 3. Femeie proastă. – 4. Laș, om bleg. Sl. (bg., pol.) kurka, din sl. kurŭ „cocoș” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Miklosich, Lexicon, 324; Meyer, Neugr. St., II, 36; Cihac, II, 87; Berneker 651; Conev 54); cf. alb. tšurkë (Meyer 450), ngr. ϰοῦρϰας (după DAR, provine din rom.), mag. kurka (din rom., după Edelspacher 17). – Der. curcan, s. m. (pasăre domestică mare, cu coada lată desfășurată în evantai; prost, neghiob; dorobanț, numit astfel în războiul din 1877 cu turcii datorită penei de curcan de la chipiu; Arg., vardist); curcănar, s. m. (ogradă de curcani); curcănar, s. m. (păzitor de curcani; dorobanț de la 1877); curcănesc, adj. (de dorobanț); curcănie, s. f. (furtișag), cuvînt rar, cf. găinărie; curcănărie, s. f. (Arg., poliție). – Cf. curnic.

corci³, corcesc, vb. refl. – (reg.) (despre plante sau animale) A se amesteca, a se încrucișa: „Corcitoriul o corcit, / Diochitoriu o diochet” (Bilțiu, 1990: 287). (Maram., Bucov.). – Din corci¹ (DEX, MDA).

corci², corcesc, vb. refl. – (despre plante sau animale) A se amesteca, a se încrucișa: „Corcitoriul o corcit, / Diochitoriu o diochet” (Bilțiu 1990: 287). Atestat doar în Maramureș și Bucovina. – Din corci „corcitură” (< magh. korcs).

a se uita ca curca la crăci / ca mâța-n calendar / ca vițelul la poartă nouă expr. a fi complet neștiutor într-un domeniu; a nu reuși să înțeleagă o anumită chestiune.

curcă plouată expr. abătut, trist.

de râsul cucului / curcilor / găinilor / lumii expr. penibil, ridicol.