CÚRCĂ, curci, s. f. Femela curcanului; p. ext. curcan. ◊ Curcă bronzată = rasă de curci crescută și în țara noastră, cu greutate corporală mare. ◊ Expr. A fi (sau a sta, a umbla) ca o curcă plouată (sau beată) = a fi (sau a sta, a umbla) abătut, dezorientat, zăpăcit. Nici curcă, nici curcan, se spune despre cel care nu are o situație precisă. Râd și curcile = e din cale-afară de caraghios. – Din bg. kurka.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ionel_bufu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CÚRCĂ ~ci f. Femela curcanului. ◊ A sta (sau a ședea, a umbla) ca o ~ plouată a fi, a umbla trist, abătut, fără chef. Râd și ~cile e din cale-afară de ridicol; caraghios. /<bulg. kurka
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CÚRCĂ s. (ORNIT.) (reg.) puică, (Ban.) tutcă. (~ este femela curcanului.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
IARBĂ-DE-CÚRCĂ s. v. fierea-pământului, fumăriță, potroacă, țintaură.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
cúrcă (cúrci), s. f. – 1. Femela curcanului. – 2. (Trans.) Veșmînt larg. – 3. Femeie proastă. – 4. Laș, om bleg. Sl. (bg., pol.) kurka, din sl. kurŭ „cocoș” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Miklosich, Lexicon, 324; Meyer, Neugr. St., II, 36; Cihac, II, 87; Berneker 651; Conev 54); cf. alb. tšurkë (Meyer 450), ngr. ϰοῦρϰας (după DAR, provine din rom.), mag. kurka (din rom., după Edelspacher 17). – Der. curcan, s. m. (pasăre domestică mare, cu coada lată desfășurată în evantai; prost, neghiob; dorobanț, numit astfel în războiul din 1877 cu turcii datorită penei de curcan de la chipiu; Arg., vardist); curcănar, s. m. (ogradă de curcani); curcănar, s. m. (păzitor de curcani; dorobanț de la 1877); curcănesc, adj. (de dorobanț); curcănie, s. f. (furtișag), cuvînt rar, cf. găinărie; curcănărie, s. f. (Arg., poliție). – Cf. curnic.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
cúrcă s. f., g.-d. art. cúrcii; pl. curci
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
corcésc v. tr. (d. corcĭ). Împărechez [!] ființe de rase diferite: din corcirea ĭepeĭ cu măgaru ĭese catîru. Fig. Fac să degenereze: a corci limba strămoșească. V. refl. Mă amestec, vorbind de rase. Fig. Degenerez: limba s´a corcit. – În vest curcesc (VR. 1928, 9, 217), în nord corchezesc și corchizesc (cp. cu ung. korcsosítni, korcsosodni).
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
cúrcă f., pl. ĭ (rut. pol. kurka, găină, kur, cocoș, litv. kurka, curcă, rus. kúrica, găină, bg. kurkoĭ, curcan, d. vsl. kurŭ, cocoș; ung. [d. rom.] kurka, alb. čúrkă; ngr. kurkános, kúrkos, kúrkas, curcan, kúrka, curcă; turc. karkan, curcan. V. curnic). Femela curcanuluĭ. Ca o curcă ploŭată, umilit, rușinat. Ca o curcă beată, zăpăcit. Ca o curcă chĭoară, ca prostu. – În Trans. și corcodină.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
curcésc, -citúră, V. corc-.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
GALLI-CURCI, Amelita (1882-1963), soprană italiană de coloratură. A cântat pe marile scene ale lumii roluri lirice din repertoriul italian („Boema”, „Traviata”).
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a se uita ca curca la crăci / ca mâța-n calendar / ca vițelul la poartă nouă expr. a fi complet neștiutor într-un domeniu; a nu reuși să înțeleagă o anumită chestiune.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
curcă plouată expr. abătut, trist.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
de râsul cucului / curcilor / găinilor / lumii expr. penibil, ridicol.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink