curbet, ~eată [At: ȘIO II, 143 / Pl: ~eți, ~e / E: ns cf tc gurbet, alb kurbet, srb gurbat] 1 smf (Reg) Venetic. 2 a (Mol) Corcit.

curbăt și -ét, -eátă adj., pl. ețĭ, ete (cp. cu turc. kurbiĭet, vecinătate, și cu alb. kurbét, călătorie, străinătate, Kurbát, Țigan, d. turc. gurbet, călătorie, de unde și bg. gurbet, străinătate, sîrb. Gurbet, Țigan). Mold. Corcit. Subst. Intermediar: între eĭ era un Curbet posomorît, un Lividi Nicolachi (Beld. 95).

curbet (-ți), s. m. – Străin, venetic. Tc. gurbet „călătorie, emigrare” (Șeineanu, II, 143). Sec. XIX, înv. – Este dublet al lui curbăt, adj. (Mold., „corcit”), cf. alb. kurbat „țigan” (Scriban, Arhiva, 1912).

CURBET, fam.; Gurbet pren. (P⁷ fila 32), < tc. gurbet „pribeag”, < arab. „exil”, poreclă dată țiganilor (etim. V. Bogrea DR I).

CURBET s. v. străin, venetic.

curbet s. v. STRĂIN. VENETIC.