curator sm [At: (a. 1780) BUL. COM. IST. II, 215 / A și: (reg) ~rat~ / V: cor~, (pop) coratăr, (înv) ~e / Pl: ~i / E: fr curateur, lat curator] 1 (Înv) Persoană care exercită drepturile și execută obligațiile decurgând din curatelă. 2 (Reg) Epitrop al bisericii.

CURATOR, curatori, s. m. Persoană însărcinată cu o curatelă. V. tutor, epitrop. Mihai porni și pe fiu-său Pătrașcu în Țara Romînească... spre a cîrmui țara în locul lui și-i dete de curator pe Pancratie Sennyei. BĂLCESCU, O. II 264.

CURATOR s.m. Cel însărcinat cu o curatelă. [< lat. curator, cf. fr. curateur].

CURATOR s. m. 1. persoană care exercită atribuțiile stabilite printr-o curatelă. 2. cel care lichidează o firmă falimentară. 3. administrator al unei case memoriale. (< fr. curateur, lat. curator)

curator s. m. Îngrijitor, responsabil [al unei case memoriale] ◊ „Curatorul casei memoriale îmi spune cu bucurie [...]” R.lit. 28 II 85 p. 24 (DN, DEX, DN3 – alt sens)

CURATOR ~i m. Persoană care are anumite obligații, stabilite prin curatelă, față de cineva. /<fr. curateur, lat. curator

curator m. cel numit de justiție a supraveghia interesele unui minor emancipat, a administra averea unui major declarat incapabil sau a purta grijă de o moștenire vacantă.

*curatór, -oáre s. (lat. curator, d. curare, a îngriji. V. procurator). Jur. Persoană pusă de lege să administreze averea și interesele unuĭ major incapabil saŭ unuĭ minor emancipat. V. tutor.

coratăr sm vz curator

corător sm vz curator

cortor sm vz curator modificată

curatore sm vz curator

curător, ~oare [At: VARLAAM, C. 226 / V: ~iu / Pl: ~i, ~oare / E: cura⁴ + -tor] (Îrg) 1 a Care aleargă. 2 a (D. lichide) Curgător. 3 a Din care curge, izvorăște ceva. 4 a Care se scurge. 5 a Dăinuitor Vz stătător. 6 smf Alergător. 7 sn Tip de caș nedefinit mai îndeaproape. 8 sn (Îs) ~ de caș Roată de caș întreagă.

curătoriu a vz curător

curgător, ~oare [At: (a. 1773) URICARIUL IV, 27/7 / Pl: ~i, ~oare / E: curge + tor] 1-4 a Care curge (4, 10, 22, 17). 5-6 a Curent (5, 9). 7-8 a, av (D. vorbire, frază, stil) Fluent.

CURĂTOR, -OARE adj. v. curgător.

CURGĂTOR¹ adv. (despre felul de a vorbi) Ușor, fără efort. A vorbi ~. /a curge + suf. ~ător

CURGĂTOR² ~oare (~ori, ~oare) 1) (despre ape) Care curge necontenit; care nu este stătătoare. 2) fig. (despre vorbire, stil) Care se caracterizează prin lipsă de efort; care se desfășoară natural și fluent; cursiv. /a curge + suf. ~ător

curgător a. 1. care curge; apă curgătoare în opozițiune cu apă stătătoare 2. fig. ușor și natural: stil curgător.

curgătór, -oáre adj. Care curge, curent: apă curgătoare. Fig. Ușor, răpede, cursiv: scriere curgătoare. Ușor, curent: vorbă curgătoare. Curent, actual: anu curgător. V. stătător.

curator s. m., pl. curatori

curator s. m., pl. curatori

curator s. m., pl. curatori

curgător adj. m., pl. curgători; f. sg. și pl. curgătoare

curgător adj. m., pl. curgători; f. sg. și pl. curgătoare

curgător adj. m., pl. curgători; f. sg. și pl. curgătoare

CURGĂTOR adj. v. actual, contemporan, curent, fluent, prezent.

CURGĂTOR adj. (pop.) mergător. (Apă ~oare.)

CURGĂTOR adj. (pop.) mergător. (Apă ~.)

curgător adj. v. ACTUAL. CONTEMPORAN. CURENT. FLUENT. PREZENT.

Curgător ≠ stătător

curator, curatori, (corator), s.m. – (bis.) Persoană care administrează fondurile bisericii: „Când scara a fost gata, se pun ei, doi curatori la un capăt, doi la celălalt...” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 262). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei, în var. corator. – Lat. curator „funcționar care supraveghează” < lat. curare „a îngriji” (Scriban); fr. curateur, lat. curator (DEX, MDA).

curător, curătoare, adj. – (reg.; înv.) Curgător: „Să n-am stare ș-așădzare, / Păcum n-are apa-n vale: / Dzâua, noaptea-i curătoare” (Papahagi, 1925: 205). – Din cura „a curge” + suf. -tor (MDA).