curătură² sf [At: H XII, 19 / Pl: ~ri / E: cura⁴ + -tură] Curatoare² (1).

curătură¹ sf [At: URICARIUL I, 348/21 / Pl: ~ri / E: cura¹ + -tură] (Îvr) 1 Curățare. 2 Loc defrișat, curățat de cioturi, rădăcini, mărăcini etc. pentru a putea fi arat Vz curăturea, curățătură (4), laz, runc. 3 Loc păstrat pentru fânețe. 4 Loc curățat pentru plantarea viilor. 5 Pământ desțelenit Vz laz. 6 Ogor bine îngrășat. 7 (Pex) Deal acoperit cu vii. 8 Alunecare de pământ. 9 Ceea ce se curăță, se rade, se cojește de pe ceva. 10 Ceea ce rămâne în ciur după ce se cerne grâul Si: codină, curățătură (3). 11 (Lpl) Grăunțele care cad prin ciur, când se cerne grâul. 12 Placenta vacii. 13 Coltuc de pâine Si: cursură, cursonoi Vz codru.

CURĂTURĂ, curături, s. f. 1. Loc dintr-o pădure curățat de arbori, de rădăcini, de mărăcini etc. pentru a putea fi arat sau plantat cu vie; loc desțelenit. V. runc, arsură. Urșii... fac mari stricăciuni la porumbii din curăturile oamenilor. I. IONESCU, M. 96. Cînd te văd în bătătură, îmi uit plugu-n arătură, Sapa-nfiptă-n curătură. ALECSANDRI, P. P. 243. 2. Deal sau povîrniș acoperit cu vii. Iepurele a zbughit-o la jucat. Încet, ascultînd, ispitind, a ieșit tiptil-tiptil din curătură. GÎRLEANU, L. 18. O iau repegior pe curături, mă las singurel în valea pustie, largă, luminoasă, cu totul nouă pentru mine. VLAHUȚĂ, O. A. II 178.

CURĂTURĂ, curături, s. f. 1. Loc într-o pădure, curățat de arbori, de mărăcini etc. pentru a putea fi cultivat. 2. Deal sau povîrniș acoperit cu vii. – Din cura² + suf. -(ă)tură

curătură f. 1. partea unei păduri cu copacii tăiați, care servă de pășune; 2. grâu cernut: găina curătură visează și vrabia meiu PANN. [Lit. pădure curățită, grâu curățit: laț. CURATURA].

curătúră f., pl. ĭ (d. curat, cur 2). Parte curățată de copacĭ într’o pădure saŭ lăsată liberă p. pășune într’o semănătură (V. iaz, priseacă, braniște). Gozurĭ, zoană.

curătură s. f., g.-d. art. curăturii; pl. curături

curătură s. f., g.-d. art. curăturii; pl. curături

curătură s. f., g.-d. art. curăturii; pl. curături

CURĂTURĂ s. v. parchet.

CURĂTURĂ s. (înv. și pop.) posadă, (pop.) laz, (înv. și reg.) secătură, seci, (reg.) gărână, pârloagă, tăietură, (Bucov., Maram. și nordul Transilv.) runc, (prin Maram.) săcsie, (Ban.) târsaică, târsă, (prin Transilv.) târsătură, (prin Ban. și Transilv.) târșeală.

CURĂTURĂ s. (înv. și pop.) posadă, (pop.) laz, (înv. și reg.) secătură, seci, (reg.) gărînă, pîrloagă, tăietură, (Bucov., Maram. și nordul Transilv.) runc, (prin Maram.) săcsie, (Ban.) tîrsaică, tîrsă, (prin Transilv.) tîrsătură, (prin Ban. și Transilv.) tîrșeală.

curătură s. v. PARCHET.

curătură² s.f. (reg.) vas în care curge vinul; curătoare.

curătură¹ s.f. sg. (reg.) 1. curățire, curățitură. 2. loc curat (fără rădăcini, cioturi, mărăcini etc.), bun de pășunat. 3. deal cu vii. 4. alunecare de teren; surpătură. 5. rămășițele din ciur după cernerea grâului; codină. 6. boabe (de grâu sau porumb).

curătură, curături, s.f. – 1. Tehnică de obținere a parcelelor pentru agricultură, prin defrișare; la fel ca și secătură, runc, țarină (Dăncuș, 1986: 39). 2. Apa care se aruncă după spălarea vaselor (Memoria, 2004). – Din cura „a defrișa” (< lat. curare „a îngriji, a curăța”) + suf. -tură (MDA).

curătură, -i, s.f. – 1. Tehnică de obținere a parcelelor pentru agricultură, prin defrișare; la fel ca și secătură, runc, țarină (Dăncuș 1986: 39). 2. Apa care se aruncă după spălarea vaselor (Memoria 2004). – Lat. curare „a îngriji, a curăța” > rom. cura „a desfăca” + -tură.