cumulat², ~ă a [At: CULIANU, A. 258 / Pl: ~ați, ~e /E: cumula] 1 (D. două sau mai multe funcții sau atribuții remunerate) Deținute concomitent de o persoană. 2 (D. două sau mai multe situații, sume de bani etc.) Care formează un singur tot. 3 Adăugat la altul. 4 (D. calități oficiale) Concentrat în mâinile unei persoane.

cumulat¹ sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: cumula] 1-3 Cumulare (1-3).

CUMULA, cumulez, vb. I. Tranz. 1. A deține în același timp două sau mai multe funcții. 2. A realiza un singur tot din mai multe lucruri, fapte, situații, venituri etc. – Din fr. cumuler.

cumula vt [At: I. NEGRUZZI, S. I, 278 / Pzi: ~lez / E: fr cumuler] 1 A deține în același timp mai multe funcții sau atribuții remunerate. 2 A face un singur tot din două sau mai multe situații, sume de bani etc. 3 A avea în același timp mai multe calități oficiale.

CUMULA, cumulez, vb. I. Tranz. 1. A deține în același timp mai multe funcții sau atribuții (remunerate). 2. A face un singur tot din două sau mai multe situații, sume de bani etc. – Din fr. cumuler.

CUMULA, cumulez, vb. I. Tranz. 1. A deține în același timp două sau mai multe funcții, atribuții, sarcini. Cumulează funcția de inginer cu aceea de cercetător. Un angajat nu poate cumula două funcții decît în anumite condiții. 2. A aduce laolaltă, a face un singur tot din două sau mai multe condiții, situații, sume de bani etc.

CUMULA vb. I. tr. 1. A deține simultan două sau mai multe funcții, atribuții, calități etc. 2. A aduna, a face un tot din mai multe sume de bani, situații etc. [< fr. cumuler, lat. cumulare].

CUMULA vb. tr. 1. a deține simultan două sau mai multe funcții, atribuții, calități. 2. a aduna, a face un tot din mai multe sume de bani, situații etc. (< fr. cumuler, lat. cumulare)

A CUMULA ~ez tranz. 1) (posturi, funcții remunerate) A deține prin cumul; a avea în stăpânire în același timp. 2) (acțiuni, situații, sume de bani etc.) A uni formând o totalitate; a aduna la un loc pentru a face un tot. /<fr. cumuler

cumulà v. a avea în acelaș timp: a cumula două funcțiuni.

*cumuléz v. tr. (lat. cúmulo, -áre; fr. cumuler. V. acumulez). Am doŭă saŭ maĭ multe funcțiunĭ în acelașĭ timp.

cumula (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. cumulez, 3 cumulează; conj. prez. 1 sg. să cumulez, 3 să cumuleze

cumula (a ~) vb., ind. prez. 3 cumulează

cumula vb., ind. prez. 1 sg. cumulez, 3 sg. și pl. cumulează

CUMULA vb. v. însuma.

CUMULA vb. a însuma. (~ următoarele însușiri...)