cumulare sf [At: MDA ms / Pl: ~lări / E: cumula] 1 Deținere în același timp a mai multor funcții sau atribuții remunerate Si: cumulat¹ (1) (rar) cumulație. 2 Constituire a unui singur tot din mai multe situații, sume de bani etc. Si: cumulat¹ (rar) cumulație (2). 3 Deținere în același timp a mai multor calități oficiale Si: cumulat¹ (3), (rar) cumulație (3).

CUMULARE, cumulări, s. f. Acțiunea de a cumula și rezultatul ei. 1. Deținerea mai multor posturi sau atribuții în același timp. Cumulare pe baza unei aprobări speciale. 2. Contopirea mai multor condiții, situații, sume de bani etc.

CUMULARE s.f. Acțiunea de a cumula; (jur.) adunare, strîngere de bunuri, de drepturi etc., cumul; cumulație. [< cumula].

CUMULA, cumulez, vb. I. Tranz. 1. A deține în același timp două sau mai multe funcții. 2. A realiza un singur tot din mai multe lucruri, fapte, situații, venituri etc. – Din fr. cumuler.

cumula vt [At: I. NEGRUZZI, S. I, 278 / Pzi: ~lez / E: fr cumuler] 1 A deține în același timp mai multe funcții sau atribuții remunerate. 2 A face un singur tot din două sau mai multe situații, sume de bani etc. 3 A avea în același timp mai multe calități oficiale.

CUMULA, cumulez, vb. I. Tranz. 1. A deține în același timp mai multe funcții sau atribuții (remunerate). 2. A face un singur tot din două sau mai multe situații, sume de bani etc. – Din fr. cumuler.

CUMULA, cumulez, vb. I. Tranz. 1. A deține în același timp două sau mai multe funcții, atribuții, sarcini. Cumulează funcția de inginer cu aceea de cercetător. Un angajat nu poate cumula două funcții decît în anumite condiții. 2. A aduce laolaltă, a face un singur tot din două sau mai multe condiții, situații, sume de bani etc.

CUMULA vb. I. tr. 1. A deține simultan două sau mai multe funcții, atribuții, calități etc. 2. A aduna, a face un tot din mai multe sume de bani, situații etc. [< fr. cumuler, lat. cumulare].

CUMULA vb. tr. 1. a deține simultan două sau mai multe funcții, atribuții, calități. 2. a aduna, a face un tot din mai multe sume de bani, situații etc. (< fr. cumuler, lat. cumulare)

A CUMULA ~ez tranz. 1) (posturi, funcții remunerate) A deține prin cumul; a avea în stăpânire în același timp. 2) (acțiuni, situații, sume de bani etc.) A uni formând o totalitate; a aduna la un loc pentru a face un tot. /<fr. cumuler

cumulà v. a avea în acelaș timp: a cumula două funcțiuni.

*cumuléz v. tr. (lat. cúmulo, -áre; fr. cumuler. V. acumulez). Am doŭă saŭ maĭ multe funcțiunĭ în acelașĭ timp.

cumulare s. f., g.-d. art. cumulării; pl. cumulări

cumulare s. f., g.-d. art. cumulării; pl. cumulări

cumulare s. f., g.-d. art. cumulării; pl. cumulări

cumula (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. cumulez, 3 cumulează; conj. prez. 1 sg. să cumulez, 3 să cumuleze

cumula (a ~) vb., ind. prez. 3 cumulează

cumula vb., ind. prez. 1 sg. cumulez, 3 sg. și pl. cumulează

CUMULARE s. 1. v. însumare. 2. v. cumul.

CUMULARE s. însumare, (rar) cumulație, sumație (~ tuturor factorilor.)

CUMULA vb. v. însuma.

CUMULA vb. a însuma. (~ următoarele însușiri...)