CÚMUL, cumuluri, s. n. Deținere de către o persoană a mai multor funcții sau atribuții (remunerate) în același timp. [Acc. și: cumúl] – Din fr. cumul.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

CÚMUL ~uri n. 1) Deținere concomitentă (de către o persoană) a mai multor funcții remunerate. 2): ~ de infracțiuni situație în care, printr-o acțiune, se săvârșesc mai multe infracțiuni. /<fr. cumul
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CÚMUL s.n. Deținerea mai multor funcții, atribuții etc. de către o singură persoană. [< fr. cumul, cf. lat. cumulus – grămadă].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CÚMUL s. n. 1. deținere a mai multor funcții, atribuții etc. de către o singură persoană. 2. (gram.) deținere a mai multor valori sau funcții de către un cuvânt, o expresie. (< fr. cumul, lat. cumulus)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

CÚMUL s. cumulare. (~ de funcții.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cúmul s. n., pl. cúmuluri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*cúmul n., pl. e (lat. cúmulus, grămadă; fr. cumul, subst. verbal d. cumuler, a cumula). Acțiunea de a cumula (de a avea maĭ mult de o funcțiune, de a fi comis maĭ multe delicte): legea cumululuĭ. – Fals cumúl.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink