CUMÍNTE, cuminți, adj. 1. Cu purtări bune; așezat, liniștit. 2. Cu judecată; deștept, înțelept. ◊ (Substantivat, m.) Un nebun arunc-o piatră-n baltă și zece cuminți n-o pot scoate. ♦ Prevăzător, prudent. – Cu + minte.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

CUMÍNTE ~ți adj. și substantival 1) (despre copii) Care se poartă bine; cu purtări bune. ◊ Fii ~, stai ~! șezi binișor! astâmpără-te. 2) Care are judecată sănătoasă; care este echilibrat. /cu + minte
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CUMÍNTE adj., adv. 1. adj. v. ascultător. 2. adj. v. cumpătat. 3. adj. v. echilibrat. 4. adj. v. chibzuit. 5. adj. chibzuit, deștept, inteligent, înțelept. (O faptă ~.) 6. adv. v. chibzuit.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Cuminte ≠ obraznic, neastâmpărat, nebunatic, zălud, zburdalnic, zglobiu
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cumínte adj. m. și f., pl. cumínți
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cumínte adj. (cu și minte). Prudent, deștept: om, femeĭe cuminte; oamenĭ, femeĭ cumințĭ. (Se poate scrie și cu minte, și atuncĭ e invariabil: oamenĭ cu minte).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink