CUMINECÁ, cumínec, vb. I. Refl. și tranz. (În practicile religiei creștine) A primi sau a da cuminecătura; a (se) împărtăși, a (se) griji. ♦ Tranz. A anula, a face să fie iertate prin cuminecătură un păcat, o greșeală. [Var.: cuminicá vb. I] – Lat. *comminicare (= communicare).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de bogdang | Semnalează o greșeală | Permalink

A CUMINECÁ cumínec tranz. (credincioși, creștini) A supune ritualului de cuminecătură; a împărtăși; a griji. /<lat. comminicare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE CUMINECÁ mă cumínec intranz. A primi cuminecătura; a se împărtăși; a se griji. /<lat. comminicare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CUMINECÁ vb. v. împărtăși.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cuminecá (-c, -át), vb. – 1. A împărtași, a griji. – 2. (Înv.) A comunica. – Mr. cumnic, cumnicare, cumînic, megl. cuminic. Lat. communĭcāre prin intermediul unei var. vulg. *commĭnĭcare (Densusianu, Hlr., 188; Pușcariu 441; Candrea-Dens., 435; REW 2090; DAR; Rosetti, I, 61); cf. alb. kungoń (Philippide, II, 637), it. communicare, lomb. skuminiar, genov. kominiga, prov. comengar, fr. communier, sp. comulgar, port. comungar, sl. comŭkati (Cihac, I, 67 și II, 290, crede că rom. provine din sl., ceea ce nu pare posibil, cf. Vasmer 608). Este dublet al neol. comunica, vb. – Der. cuminecătură, s. f. (împărtășanie).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

cuminecá vb., ind. prez. 1 sg. cumínec, 3 sg. și pl. cumínecă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cumínec, a -á v. tr. (lat. comminico îld. commúnico, -áre, a comunica, a´mpărtăși; vfr. acomengier, pv. comengar). Vechĭ. Daŭ cuĭva cuminecătura, îl împărtășesc. Mă unesc cu cineva. – Și a cumeneca (la formele cu acc. pe -ca).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink