CUMINECĂTÚRĂ, cuminecături, s. f. (În practicile religiei creștine) Ritual care constituie una dintre cele șapte taine și care constă în gustarea de către credincioși a vinului și a pâinii sfințite de preot, simbol al sângelui și trupului lui Hristos; euharistie, împărtășanie, grijanie. ♦ (Concr.) Vinul și pâinea care servesc în acest scop. – Cumineca + suf. -ătură.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de bogdang | Semnalează o greșeală | Permalink

CUMINECĂTÚRĂ ~i f. 1) Ritual creștin care constă în gustarea de către credincioși a pâinii și a vinului sfințite de preot, simbolizând trupul și sângele lui Isus Hristos; împărtășanie; grijanie. 2) Vinul și pâinea sfințite în acest scop; împărtășanie. /a cuminica + suf. ~ătură
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CUMINECĂTÚRĂ s. v. împărtășanie.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cuminecătúră s. f., g.-d. art. cuminecătúrii; pl. cuminecătúri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cuminecătúră f., pl. ĭ (d. cuminec). Vechĭ. Împărtășanie, grijanie, unu din cele șapte mistere ale bisericiĭ creștineștĭ care, supt [!] forma pîniĭ [!] și a vinuluĭ, reprezentă [!] corpu și sîngele luĭ Hristos.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink