cumințit, ~ă a [At: ALECSANDRI, P. III, 557 / Pl: ~iți, ~e / E: cuminți] 1 Care a devenit mai înțelept. 2 Care se poartă mai bine. 3 Care a devenit mai serios. 4 Liniștit. 5 Care a renunțat la obiceiuri periculoase sau păgubitoare.

CUMINȚIT, -Ă, cumințiți, -te, adj. Care a devenit mai așezat, mai serios, cu purtări mai bune; care s-a făcut mai înțelept, mai cu judecată. Alecsandri pune... [asemenea cuvinte] și în gura lui Iorgu cel cumințit, pocăit și serios. IBRĂILEANU, SP. CR. 126. ◊ Fig. E în amurg, cînd marea, cumințită, Îți culcă valul, leneș, la picioare. CASSIAN, în POEZ. N. 125.

CUMINȚIT, -Ă, cuminți, -te, adj. Care a devenit mai așezat, mai serios; care s-a făcut mai înțelept, mai cu judecată. – V. cuminți.

cuminți vtr [At: I. IONESCU, D. 166 / Pzi: ~țesc / E: cuminte] 1-2 vtr A-(și) recăpăta (sau a face să-și recapete) rațiunea. 3-4 vtr A deveni (sau a face să devină) mai serios. 5-6 vtr A (se) învăța minte. 7-8 vtr (D. copii) A (se) liniști. 9-10 vtr A renunța (sau a face să renunțe) la obiceiuri periculoase sau păgubitoare.

CUMINȚI (-țesc) I. vb. tr. A face să fie cuminte, astîmpărat, așezat, cu purtări bune: lasă că te cumințesc eu ... jupîneasă Ilinco! (VLAH.). II. vb. refl. A se face cuminte, mai deștept, mai așezat, mai astîmpărat: nici că-i chip să te cumințești tu! (GRL.).

CUMINȚI, cumințesc, vb. IV. Refl. A se liniști, a se potoli, a deveni mai așezat; a căpăta minte, a se face mai înțelept, mai serios. De ce nu te cumințești... să vii între ai tăi? CAMILAR, TEM. 57. După cejoat puțin din picioare, [copiii] se cumințesc. C. PETRESCU, Î. II 89. M-am cumințit de-atunci; Rid așa de-arare! COȘBUC, P. I 260 Adie mintea numai c-un deget pe om, și-ndată se cuminți omul nostru. RETEGANUL, P. IV 25. ◊ Tranz. Lasă că te cumințesc eu, să vie Dinu, ș-om vorbi noi, jupîneasă Ilinco! VLAHUȚĂ, O. AL. I 50.

CUMINȚI, cumințesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) liniști, a (se) potoli; a deveni sau a face să devină mai serios, mai înțelept. – Din cuminte.

A CUMINȚI ~esc tranz. A face să se cumințească. /Din cuminte

A SE CUMINȚI mă ~esc intranz. 1) A deveni cuminte; a se face ascultător; a se astâmpăra. 2) A deveni (mai) serios și (mai) cumpătat. /Din cuminte

cumințì v. a se înțelepți.

cumințésc v. tr. Fac cuminte. V. refl. Devin cuminte.

cuminți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cumințesc, 3 sg. cumințește, imperf. 1 cumințeam; conj. prez. 1 sg. să cumințesc, 3 să cumințească

cuminți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cumințesc, imperf. 3 sg. cumințea; conj. prez. 3 să cumințească

cuminți vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cumințesc, imperf. 3 sg. cumințea; conj. prez. 3 sg. și pl. cumințească

CUMINȚIT adj. astâmpărat, așezat, chibzuit, cuminte, cumpătat, domolit, echilibrat, liniștit, potolit, reținut, rezervat, serios, sobru, stăpânit, temperat. (Un om ~.)

CUMINȚIT adj. astîmpărat, așezat, chibzuit, cuminte, cumpătat, domolit, echilibrat, liniștit, potolit, reținut, rezervat, serios, sobru, stăpînit, temperat. (Un om ~.)

CUMINȚI vb. a (se) astâmpăra, a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) potoli, (înv. și reg.) a (se) stăvi, (înv.) a (se) înțelepți. (Te rog să te ~!)

CUMINȚI vb. a (se) astîmpăra, a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) potoli, (înv. și reg.) a (se) stăvi, (înv.) a (se) înțelepți. (Te rog să te ~!)