CUMBARÁ, cumbarale, s. f. (Înv.) Obuz. [Var.: bumbará s. f.] – Din tc. kumbara.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

CUMBARÁ s. v. mortier, obuz.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cumbará (cumbarále), s. f. – 1. Bombă, proiectil. – 2. Mortier, obuzier. Tc. kumbara (Șeineanu, III, 43; Ronzevalle 87), cf. alb., bg. kumbará. Sec. XVIII, înv. – Der. cumbaragiu, s. m. (artilerist), din tc. kumbaraci.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

cumbará s. f., art. cumbaráua, g.-d. art. cumbarálei; pl. cumbarále
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cumbará f. (turc. kumbara, granată [!], d. pers. hum-paré, hum-bara, boambă [!]). Vechĭ. Obuz (proĭectil de tun). Granată: granatarĭ cariĭ poartă la sine cumbarale de cele micĭ cu feștilă de aruncă din mînĭ (N. Cost. 2, 107). – Și comb-, gomb- și bumb- (după boambă).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

cumbáră, cumbări, s.f. (reg.) cumătră, nașă, nănașă.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink