CUMAȘ², -Ă, cumași, -e, s. m. și f. (Înv. și reg.) Om de nimic, rău; poamă, pramatie. – Din tc. kumaș.

cumaș [At: E. KOGĂLNICEANU, ap. LET. III, 192/20 / V: com~ / Pl: (1-5) ~e, (6) ~i, ~e / E: tc kumaš] 1 sn (Îrg; iuz) Țesătură scumpă de mătase sau de bumbac, roșie sau albastră, din care se confecționau haine boierești. 3 sn (Reg; ccr) Haină boierească scumpă. 4 sn (Înv; Mol) Stofa de mătase pentru rochii. 5 sn (Reg; ccr) Rochia pe care nunii o iau miresei. 6 smf (Reg; irn) Pramatie.

CUMAȘ, (1) s. n., (2) cumași, -e,^[1] s. m. și f. 1. S. n. (Înv. și reg.) Stofă (de mătase) pentru rochii. 2. S. m. și f. Soi rău de om; poamă, pramatie. – Din tc. kumaș.

CUMAȘ s. n. 1. (Mold., învechit și arhaizant) Stofă (mai ales de mătase) pentru rochii. Numai cu beizade Alecu se împăca... Aștepta de la el cumaș de rochie pentru sine și galbeni pentru salbă. SADOVEANU, Z. C. 213. 2. Soi rău de om; poamă, pramatie. Îi știu pe toți ce cumaș sînt. CARAGIALE, S. U. 54.

cumaș n. 1. stofă de mătase: cumașuri de rochi FIL. 2. fig. om de valoare (mai adesea ironic). [Turc. KUMAȘ].

cumașă (femeie de nimic) (înv., reg.) s. f., art. cumașa, g.-d. art. cumașei; pl. cumașe

cumașă (pramatie) s. f., art. cumașa, g.-d. art. cumașei; pl. cumașe

cumaș (-șe), s. n. – 1. Brocart. – 2. Stofă de mătase. – 3. Soi, fel al unei persoane. – Mr. cumașă. Tc. kumaș (Șeineanu, II, 148; Miklosich, Türk. Elem., I, 336; Berneker 643; Lokotsch 1240); cf. ngr. ϰουμάσι, alb., bg., sp. kumaš. Sensul 3 este propriu și tc., și s-a propagat la stofă.