Din totalul de 24 sunt afișate 20 definiții pentru cult (adj.), cult (crez; pl. -culturi)   declinări

CULT2, -Ă, culți, -te, adj. 1. Care are un nivel înalt de cultură și de cunoștințe; instruit. 2. (Despre manifestări ale oamenilor) De care dă dovadă omul cult (1); care are caracter savant, cărturăresc. 3. (În opoziție cu popular; despre muzică, poezie, literatură etc.) Creat de un autor instruit. — Din lat. cultus.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CULT1, culte, s. n. 1. Omagiu care se aduce divinității prin acte religioase; manifestare a sentimentului religios prin rugăciuni și prin acte rituale; totalitatea ritualurilor unei religii. 2. Sentiment exagerat de admirație, de respect, de venerație, de adorație față de cineva sau de ceva. ◊ Cultul personalității = atitudine sistematică de admirație (exagerată) provocată și controlată cu privire la un conducător (sau la o personalitate), considerat ca înzestrat cu calități deosebite de ordin intelectual, afectiv, organizatoric etc. 3. Religie, confesiune. — Din fr. culte, lat. cultus.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CULT1, culte, s. n. 1. Omagiu care se aduce divinității prin acte religioase; manifestare a sentimentului religios prin rugăciuni și prin acte rituale; totalitatea ritualurilor unei religii. 2. Sentiment exagerat de admirație, de respect, de venerație, de adorație față de cineva sau de ceva. 3. Religie, confesiune. – Din fr. culte, lat. cultus.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de thiess | Semnalează o greșeală | Permalink

CULT2, -Ă, culți, -te, adj. 1. Care are un nivel înalt de cultură și de cunoștințe; instruit. 2. (Despre manifestări ale oamenilor) De care dă dovadă omul cult (1); care are caracter savant, cărturăresc. 3. (În opoziție cu popular; despre muzică, poezie, literatură etc.) Creat de un autor instruit. – Din lat. cultus.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

cult1 adj. m., pl. culți; f. cúltă, pl. cúlte
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

cult2 s. n., pl. cúlte
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

CULT adj. 1. citit, cultivat, educat, instruit, învățat, (rar) școlit, (înv.) pedepsit, politicit, spudaxit, sufletesc. (Tânăr ~.) 2. v. livresc. (Formație lexicală ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CULT s. 1. (BIS.) confesiune, credință, religie, rit, (pop.) lege. (E de ~ ortodox.) 2. v. venerație.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CULT s. v. crez.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Cult ≠ incult, necult, înapoiat, necioplit, necultivat
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CULT1 ~tă (~ți, ~te) Care are un înalt nivel de cultură. Om ~. /<lat. cultus
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CULT2 ~e n. 1) Formă a conștiinței sociale în care realitatea este reflectată și interpretată ca fiind independentă de forțe și ființe supranaturale; confesiune; credință; religie. 2) Totalitate a ritualurilor unei religii. 3) fig. Sentiment de admirație, de dragoste față de cineva sau de ceva. /<lat. cultus
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CULT, -Ă adj. Cu un nivel înalt de cunoștințe, de cultură; învățat, instruit. [< lat. cultus].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CULT s.n. 1. Adorare mistică a unor ființe reale sau fantastice ori a unor idei abstracte; act religios făcut în cinstea unei divinități. ♦ Totalitatea ritualurilor unei religii. 2. Religie, confesiune. 3. Sentiment de admirație, de respect, de dragoste profundă pentru cineva sau ceva. [Pl. -te, -turi. / < fr. culte, cf. lat. cultus].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CULT2, -Ă adj. 1. cu un nivel înalt de cunoștințe, de cultură; învățat, instruit. 2. (despre manifestări ale oamenilor) de care dă dovadă omul cult (1); livresc. 3. (despre muzică, literatură, poezie) creat de un autor instruit. (< lat. cultus)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

CULT1 s. n. 1. adorare mistică, religioasă a unor obiecte, forțe naturale, ființe reale sau fantastice ori a unor abstracțiuni personificate; act religios făcut în cinstea unei divinități. ◊ sentiment de venerație, de respect, de dragoste profundă pentru cineva sau ceva. ♦ ~ ul personalității = atitudine de admirație sistematică față de un conducător politic. 2. totalitatea ritualurilor unei religii. 3. religie, confesiune (2). (< fr. culte, lat. cultus)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

cult adj. m., pl. culți; f. sg. cúltă, pl. cúlte
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cult s. n., pl. cúlte
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cult (cúltă), adj. – Instruit. Lat. cultus (sec. XIX). – Der. cult, s. n. (omagiu adus prin acte religioase; religie, confesiune); cultiva, vb., din fr. cultiver; sec. XVIII (înainte cultivi(rui), cultiverisi, din germ. kultivieren); cultivabil, adj.; cultivator, s. m.; cultură, s. f., din fr. culture; cultural, adj.; incultură, s. f.; incult, adj., din fr.; necultivat, adj.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

cult n. 1. onoare dată lui D-zeu; 2. manifestări exterioare ale sentimentelor religioase: cult public; 3. fig. venerațiune profundă: multe popoare au cultul morților. ║ a. instruit: om cult.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink