CULBÉC, culbeci, s. m. (Reg.) Melc. [Var.: cubélc s. m.] – Et. nec.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CULBÉC ~ci m. reg. Moluscă cu corpul moale, vâscos, având pe spinare o scoică în spirală, iar pe cap patru tentacule sensibile; melc. /Orig. nec.
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CULBÉC s. v. gasteropod, gastropod, melc.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

culbéc, culbéci, s.m. (reg.) 1. melc, bourel. 2. conci, coc. 3. belciug, cercel, inel, ochi.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

culbéc (culbéci), s. m. – Melc. – Var. culbeci, colbec(i), (cu)culbec, cucumelc, cotobelc, codobelc, cocobelc, cocobeică, cuculbeu, culcubeu, etc. Origine incertă, dar probabil expresivă. DAR tratează separat codobelc, pe care îl consideră der. de la coadă și berc, cu sensul de „fără coadă”, care se potrivește efectiv melcului; însă această der. nu pare naturală. Este mai probabil vorba de o repetiție expresivă, cu alternanța consoanelor, fenomen foarte cunoscut în toate limbile, cf. tura-vura, tanda-manda, cioc-boc, cîr-mîr, etc. Dacă se admite această ipoteză, plecîndu-se, cum pare că trebuie să se facă, de la limbajul copiilor, în care se folosesc exclusiv multe din var., am avea, plecînd de la melc, o formulă de tipul *melcu belcu (înțeleasă ca *mel cubelcu), care, cu reduplicarea sa firească *melcu cubelcu, este deajuns pentru a explica toate formele cuvîntului. Pînă acum sînt puține studii asupra acestuia. Pentru Philippide, II, 710, este pur și simplu obscură; Byck-Graur, BL, I, 23, cred că forma primitivă este cubelci, su sing. analog; iar Scriban o explică prin *ciulbec, metateză de la belciug.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

culbéc s. m., pl. culbéci
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

culbéc (Mold. sud), colbéc, cobélc și cobélcĭ (nord) și culbécĭ, cubélcĭ (vechĭ) m. (met. din cĭubelc, ĭar acesta din belcĭug, adică „răsucit, spiralat”. V. culcubăŭ și curcubeŭ). O moluscă gasteropodă care poartă cu ĭa [!] o scoĭcă spiralată (în Munt. melc). Anat. O parte din ăuntru [!] urechiĭ. – În Ban. cucumelcĭ (V. melc).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink