CULÁTĂ, culate, s. f. Partea dinapoi a țevii unei arme de foc, în care se află locașul închizătorului. – Din it. culatta.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CULÁTĂ ~e f. Parte posterioară a țevii unei arme de foc. /<it. culatta
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CULÁTĂ s.f. Partea dinapoi a țevii unei guri de foc; chiulasă (2) [în DN]. [< it. culatta].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CULÁTĂ s. f. partea dinapoi a țevii unei guri de foc. (< it. culatta)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

culátă (culáte), s. f. – Partea dinapoi a țevii unei arme de foc. It. culatta (sec. XIX).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

culátă s. f., pl. culáte
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*culátă f., pl. e (it. culatta, d. culo, cur. V. cur 1). Partea din apoĭ [!] a țeviĭ tunuluĭ orĭ puștiĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

culá (-léz, -át), vb. – A nimici, a distruge, a scoate din luptă (un adversar, în afaceri). Fr. couler. – Der. culaj, s. n. (pierdere), din fr. coulage; culant, adj., din fr. coulant; culanță, s. f. (rapiditate, eficiență, spontaneitate în afaceri), der. intern. Sînt galicisme. Aceleiași rădăcini îi aparține culisă, s. f., din fr. coulisse.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink