cufuri [At: DOSOFTEI, V. S., ap. TDRG / Pzi: ~resc și (rar) cufur / E: ml conforio, -ire] (Pop) 1-2 vtr A (se) murdări cu excremente lichide. 3 vt (Pex) A murdări. 4-5 vri A avea diaree. 6 vr (Fig) A fi cuprins brusc de o mare frică.

cufurésc, a -í v. tr. (lat. con-fŏrire = fŏrire, a avea diareĭe, d. fŏria, diareĭe; pv. foira, fr. foire, diareĭe). Triv. Murdăresc cu cufureală: o vacă cufurită murdărește toată cireada (Prov.). V. refl. Urdinez, trepăd, am diareĭe.

cufuri (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cufuresc, 3 sg. cufurește, imperf. 1 cufuream; conj. prez. 1 sg. să cufuresc, 3 să cufurească

cufuri (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cufuresc, imperf. 3 sg. cufurea; conj. prez. 3 să cufurească

cufuri vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cufuresc, imperf. 3 sg. cufurea; conj. prez. 3 sg. și pl. cufurească

cufuri (-resc, -it), vb. refl. – 1. A avea diaree. – 2. A muri de frică. – Mr. cufurescu, cufurire, megl. cufărez. Lat. *conforῑre, de la forῑre (Pușcariu 430; Candrea-Dens., 424; REW 2137; DAR; Rosetti, I, 165); cf. gal. esforricar. – Der. cufureală, s. f. (diaree); cufuricios, adj. (laxativ); cufurit, adj. (care are diaree; căcăcios). Cofîrși, vb. (a avea diaree), pare un der. expresiv de la cufuri.

cufuri, cufuresc v. r. a avea diaree

CUFURI vb. v. defeca, ieși.

cufuri vb. v. DEFECA. IEȘI.

cufurí, cufur, cufuresc, v.r. (reg.; med.) A avea diaree. – Lat. *conforire, de la forire (Pușcariu, MDA).

cufuri, cufur, cufuresc, vb. tranz., refl. – (reg.; med.) A avea diaree. – Lat. *conforire, de la forire (Pușcariu, CDDE, Rosetti, cf. DER; MDA).

cufuri, cufur, vb. tranz., refl. – A avea diaree. – Lat. *conforire, de la forire (Pușcariu, Candrea-Densusianu cf. DER).