cufureală sf [At: CALENDARIU (1814),191/24 / Pl: ~eli / E: cufuri + -eală] (Pop) 1 Cufurire. 2 (Pex) Diaree. 3 Excrement lichid. 4 (Fig) Om fricos. 5 (Fig) Lucru făcut de mântuială.

cufureálă f., pl. elĭ. Triv. Acțiunea de a te cufuri. Materiĭ fecale rezultate din cufureală.

cufureală s. f., g.-d. art. cufurelii; pl. cufureli

cufureală s. f., g.-d. art. cufurelii; pl. cufureli

cufureală s. f., g.-d. art. cufurelii; pl. cufureli

CUFUREALĂ s. v. defecare, defecație, diaree, ieșire, purgație.

cufureală s. v. DEFECARE. DIAREE.

cufureală, cufureli, s.f. – (reg.; med.) Diaree: „Tăți ne țineam de pântece, că ne dure și ne-o apucat o cufureală cum n-am avut în veci” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 298). ♦ (med.) „E oprită cu ceai de sunătoare, tarhon / chimen, sămânță de mărar, potrocuță ori de ștevie păcurărească” (Faiciuc, 1998: 100). – Din cufuri + suf. -eală (MDA).

cufureală, s.f. – (med.) Diaree; „E oprită cu ceai de sunătoare, tarhon/ chimen, sămânță de mărar, potrocuță ori de ștevie păcurărească” (Faiciuc 1998: 100). – Din cufuri + -eală.

cufureală, cufureli s. f. (pop.) diaree