CUCÚTĂ, cucute, s. f. Plantă erbacee otrăvitoare din familia umbeliferelor, cu miros caracteristic, cu frunze mari, flori albe și fructe brune-verzui, întrebuințată ca medicament; dudău, buciniș (Conium maculatum). ◊ Expr. (Fam.) Doar n-am băut cucută (ca să...) = doar n-am înnebunit (ca să...). ◊ Compuse: cucută-de-apă = plantă erbacee de apă, cu flori albe dispuse în formă de umbrelă (Cicuta virosa); cucută-de-pădure = plantă erbacee cu frunze ascuțite și flori albe (Galium schultesii). – Lat. *cucuta (= cicuta).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CUCÚTĂ ~e f. Plantă erbacee din familia umbeliformelor, cu rădăcina și fructele toxice, folosită în farmaceutică. /<lat. cucuta
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CUCÚTĂ s. (BOT.) 1. (Conium maculatum) (pop.) dudău, (reg.) buciniș, barba-călugărului. 2. cucută-de-apă (Cicuta virosa) = cucută-mică, (reg.) buciniș-de-apă, buciniș-de-baltă, cucută-înveninată; cucuta-de-pădure (Galium schultesii) = (Bucov.) sămcuță; cucută-mică v. cucută-de-apă.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cucútă (cucúte), s. f. – 1. Plantă, dudău (Conium maculatum). – 2. Nume care se dă uneori, greșit, plantei Heracleum spondylium în Trans., și laurului (Datura stramonium) în Banat. – Mr. cucută. Lat. *cucuta, var. vulgară de la cicuta (la Pușcariu 427; Densusianu, Rom., XXXIX, 332; Candrea-Dens., 423; REW 1909; Rosetti, I, 59; DAR); aceeași alterare a vocalismului apare în alb. kukutë (poate provine din rom.), prov. coucudo, dial. din Saintoge, coucu, berri. cocue. Der. cucuțea (var. cucuțel), s. f. (plantă, Oenanthe Phellandrium), pe care Pascu, I, 71, îl derivă nefondat, din lat. cucutia „nume al unui fruct necunoscut”. – Din rom. provine sb. kukùta, kùkuta (Candrea, Elemente, 406; Berneker 641), pe care Cihac, III, 86, îl considera etimon al rom.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

cucútă s. f., pl. cucúte
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cucútă și (est) cúcută f., pl. e (lat. cucúta, din cĭcúta, cucută; pv. cocuda; fr. cigüe, vfr. ceue; alb. kukută; sîrb. kukuta). O plantă umbeliferă, veninoasă (conium maculátum). Veninu acesteĭ plante: Socrate bău cucută. V. buciniș, dudaĭe.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

cucútă-de-ápă s. f.
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cucútă-de-pădúre s. f.
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink