CUCURIGU interj., s. n. 1. Interj. Cuvânt care imită cântecul cocoșului. ♦ (Substantivat, n.) Cântecul cocoșului; p. ext. (m.) cocoș. 2. S. n. (Glumeț; precedat de prepoziția „la”) Etajul cel mai înalt al unei case; mansardă; p. ext. galerie (la teatru). – Onomatopee.

cucurigu [At: ȚICHINDEAL, F. 114/13 / V: ~icu, cutc~, ~ga, cutcuriga, câtcâriga, câcâriga / Pl: ~ri, (3, 5) ~igi / E: fo] 1 i Cuvânt care imită cântecul cocoșului. 2 sn (Șîc ~-gagu sau cucurigagu sau ~danu^[1]) Cântecul cocoșului. 3 (Pex) sm Cocoș. 4 sn (Pfm; d. soție; îe) A cânta ~ în casă A-și impune voința ei în căsnicie. 5 (Pop) sm Floricele de porumb. 6 sn (Gmț) Mansardă. 7 (Gmț; îlav) La ~ în partea cea mai de sus. 8 sn (Gmț; la teatru) Ultima galerie. 9 snp (Pop) Miez de nucă întreg.

CUCURIGU interj., s. n. 1. Interj. Cuvânt care imită cântecul cocoșului. ♦ (Substantivat, n.) Cântecul cocoșului; p. ext. (m.) cocoș. 2. S. n. (Glumeț; precedat de prepoziția „la”) Etajul cel mai înalt al unei case, mansardă; galerie (la teatru). – Onomatopee.

CUCURIGU² s. n. (Glumeț) Etajul cel mai înalt al unei case, manșardă; galeria unui teatru, îl vedeai... de. la cucurigu, în stal. PAS, Z. I 188. Lasă că e bine și aici! răspunse unul de peste balustradă. Noi sîntem învățați. să stăm la cucurigu. PAS, Z. IV 164.

CUCURIGU¹ interj. Onomatopee care imită cîntecul cocoșului. Începu un cucoș să cînte din pod: cucurigu! SBIERA, P. 215. Cucurigu! boieri mari, Dați punguța cu doi bani! CREANGĂ, P. 65. Cucoșul însă mergea țanțoș, iar păsările după dînsul! și merge el cît merge, pînă ce ajunge acasă la moșneag și de pe la poartă începe a cînta: cucurigu!!! cucurigu!!! CREANGĂ, P. 68. ♦ (Substantivat; n.) Cîntecul cocoșului; p. ext. (s. m.) cocoș. [Cocoșul] trîmbiță de două ori, mirîndu-se el singur de mîndreța cucurigului. SADOVEANU, P. M. 45. Hîș, cucurigu dracului, că-i trezi cuconița! ALECSANDRI, T. 175.

CUCURIGU interj. (se folosește pentru a reda cântecul cocoșului). /Onomat.

cucurigu! int. care imită cântarea cocoșului: cucurigu gagu!

cucurígu, interj. care arată cîntecu cocoșuluĭ. (E rudă cu lat. cucurru, interj., cucurire și cucurrire, a cînta cucurigu; it. cuccurucu, cuccurrire, fr. coquerico; bg. kukurigo, cucurigu, kukurigam, cînt cucurigu; sîrb. kukurekati, rus. kukorékatĭ; ung. kukurékoli, kukurikolni ș. a.): cocoșu cîntă cucurigu. Casă cu cucurigu, casă cu foișor, casă țuguĭată. – În Munt. și cutcurigu. V. cotcodac și acăstăŭ.

câtcârigu i vz cucurigu

cucuricu i, sn vz cucurigu

cucurig sm [At: I. GOLESCU, C. I, 143 / V: cutc~ / E: srb kukurek] (Bot; reg) Varietate de spânz Si: boțoțel, iarbă-de-curățenie, iarbă-șerpească, strecurătoare (Helleborus odorus).

cucuriga² i vz cucurigu

cucurigagu i vz cucurigu

cutcurechi sm vz cucurigu

cutcurig sm vz cucurig

cutcurigu i vz cucurigu

cucuríg m. (d. cucurigu. D. rom. vine bg. sîrb. kukorek, elebor). Elebor. S. n., pl. urĭ. Locuință țuguĭată, foișor (pin aluz. la obiceĭu cocoșuluĭ de a cînta cucurigu pe locurĭ înalte). – În Munt. și cutcurig.

cutcurígu, V. cucurigu.

+cucurigu² (fam.) s. n. (la ~)

cucurigu¹ interj.

cucurigu² (cântec, etaj, galerie) s. n., art. cucurigul

cucurigu¹ interj.

cucurigu interj.

cucurigu (cântec, etaj, galerie) s. n., art. cucurigul

cucurig (etaj; mansardă; galerie; foișor; miez de nucă) s. n.

CUCURIGU s. v. cocoș, galerie, mansardă.

cucurigu s. v. COCOȘ. GALERIE. MANSARDĂ.

CUCURIG s. v. spânz.

CUCURIG s. (BOT.; Helleborus odorus) (reg.) bojoțel, nipreală, strecurătoare, iarbă-de-curățenie, iarbă-șerpească.

cucurig s. v. SPÎNZ.

CUCURIG s. (BOT.; Helleborus odorus) (reg.) bojoțel, nipreală, strecurătoare, iarbă-de-curățenie, iarbă-șerpească.

cucurigu interj. – 1. Cuvînt care imită cîntecul cocoșului. – 2. (S. m.) Cîntecul cocoșului. – 3. Cocoș. – 4. Galerie (la teatru). – 5. Miez de nucă întreagă. Creație expresivă, cf. gr. ϰίϰιρρος „cocoș”, lat. cucurrire, bg. kukurigu, pol., rut. kukuryku (Cihac, II, 85; Conev 54), sb. kukurijek (Skok 76). Pentru sensul 4 cf. sp. gallinero. Sensul 5 se datorează probabil asemănării miezului de nucă cu creasta cocoșului. – Der. cu(t)curiga (var. cu(t)curigi), vb. (a cînta cocoșul).

cucurig (-gi), s. m. -Elebor (Helleborus odorus). Sb. kukùrek (DAR) sau bg. kukurjak (Conev 53). Fonetismul indică o încrucișare cu cuvîntul următor. Scriban, este de părere că sb., bg. vine din rom.

a intra la cucurigu expr. (intl.) a fi arestat.

la cucurigu expr. 1. (într-o sală de teatru) în ultimul rând. 2. (într-o clădire) la ultimul nivel.