CUCONÍ, cuconesc, vb. IV. 1. (Tranz.) A se adresa cuiva cu termenul de „cucoană, cucoane”. 2. (Refl.) A-și da aere de cucoană (sau de boier); a se îngâmfa. [Var.: coconí vb. IV] – Din cucon, (2) și din cucoană.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de Zavaidoc | Semnalează o greșeală | Permalink

A CUCONÍ ~ésc tranz. (persoane) A numi cu termenul de „cucoană” sau „cucoane”. /Din cucoană
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE CUCONÍ mă ~ésc intranz. 1) A căpăta maniere de cucon sau de cucoană. 2) A se comporta ca un cucon sau ca o cucoană. /Din cucoană
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cuconí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuconésc, imperf. 3 sg. cuconeá; conj. prez. 3 sg. și pl. cuconeáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CUCÓN s. m. v. cocon¹.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de Zavaidoc | Semnalează o greșeală | Permalink

CUCÓN s. v. domn.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cucón (termen de politețe pentru un bărbat) s. m., pl. cucóni
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

1) cocon m., voc. cocoane (d. cocă 1. V. cocoană). Vechĭ. Azĭ. Maram. Copilaș, prunc. Maram. Băĭat, băĭețel. Vechĭ. Copil de boĭer sau de domn. Azĭ fam. Epitet onorific îld. domnu: sărut mîna, cucoane Ĭorgule! – Maĭ fam. conu, coane. – În est cu-. V. copil.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

2) coconésc v. tr. (d. cocon, cocoană). Fam. Daŭ titlu de cocon, de cocoană: ĭa nu-l maĭ coconi atîta! V. refl. Mă boĭeresc, îmĭ daŭ aere de cocoană: răŭ s´a coconit mitocanca asta! – În est cu-.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

cucón, V. cocon.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink