crâșmăriță sf vz cârciumăriță

cărcimăriță sf vz cârciumăriță

cârcimăriță sf vz cărciumăriță

cârciumăriță sf [At: (a. 1741) URICARIUL, IV, 405/3 / V: (reg) ~cim~, cârșm~, cârjm~, crâșm~ / Pl: ~țe / E: cârciumar + -iță] 1-2 Cârciumăreasă (1-2).

cârjmăriță sf vz cârciumăriță

cârșmăriță sf vz cârciumăriță

CÎRCIMĂRIȚĂ s. f. v. cîrciumăriță.

CÎRCIUMĂRIȚĂ, cîrciumărițe, s. f. Cîrciumăreasă (1). – Variantă: cîrcimăriță (pronunța cîrci-mă-) (TEODORESCU, P. P. 331) s. f.

CRÎȘMĂRIȚĂ, crîșmărițe, s. f. (Mold., Transilv.) Cîrciumăreasă. Zi, măi Laie, înc-un cîntec De-o cămașă cu altiță Și de-un drac cu ochii vineți, De-o Aniță crîșmăriță. GOGA, P. 75. Crîșmărița, cum ne-a văzut, pe loc ne-a sărit înainte. CREANGĂ, A. 96.

CÂRCIUMĂRIȚĂ ~e f. 1) Femeie care ține o cârciumă. 2) Soție a cârciumarului. /cârciumar + suf. ~ăriță

+crâșmăriță (pop.) s. f., g.-d. art. crâșmăriței; pl. crâșmărițe

cârciumăriță s. f., g.-d. art. cârciumăriței; pl. cârciumărițe

cârciumăriță s. f., g.-d. art. cârciumăriței; pl. cârciumărițe

cârciumăriță s. f., g.-d. art. cârciumăriței; pl. cârciumărițe

CÂRCIUMĂRIȚĂ s. v. cârciumăreasă.

CÎRCIUMĂRIȚĂ s. cîrciumăreasă. (~, nevasta cîrciumarului.)