crușire sf [At: DA / Pl: ~ri / E: cruși] 1 Tăbăcire (1). 2 Crușit¹ (1).

cruși [At: POGOR, HENR. 229 / Pzi: ~șesc / E: ucr кryщити] 1 vt A argăsi (1). 3 vtr A (se) înroși. 4 vt A vopsi (cu roșu închis). 5 vt A stropi cu sânge. 6 vt (Fig) A face de râs pe cineva. 7 vi (D. animale) A urina cu sânge. 8 vr (D. vaci) A da lapte cu sânge. 9 vr (D. dinți) A se strepezi.

CRUȘI, crușesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A argăsi, a tăbăci.

crușì v. Mold. 1. a tăbăci pieile, opincile; 2. a urina sânge (de vite). [Cf. rut. KRUŠITI].

*crușésc v. tr. (sîrb. rut. krušiti, rus. -ítĭ, a sfărăma, a putrezi, d. kruh, țandură, bucățică, fărmătură. V. crihan). Mold. Trans. Tăbăcesc, dubesc. Mold. sud (și încrușésc). Spăl rufele răŭ fixînd murdăria în ele pin leșie neprimenită. V. refl. și intr. (după coloarea crușeliĭ). Urinez cu sînge (vorbind de vite). V. zăpresc.

cruși (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crușesc, 3 sg. crușește, imperf. 1 crușeam; conj. prez. 1 sg. să crușesc, 3 să crușească

cruși (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crușesc, imperf. 3 sg. crușea; conj. prez. 3 să crușească

cruși vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crușesc, imperf. 3 sg. crușea; conj. prez. 3 sg. și pl. crușească

CRUȘIRE s. v. argăseală, argăsire, argăsit, tăbăceală, tăbăcire, tăbăcit.

crușire s. v. ARGĂSEALĂ. ARGĂSIRE. TĂBĂCEALĂ. TĂBĂCIRE. TĂBĂCIT.

CRUȘI vb. v. argăsi, tăbăci.

cruși vb. v. ARGĂSI. TĂBĂCI.

cruși (crușesc, crușit), vb. – 1. A tăbăci, a argăsi. – 2. A înroși. – 3. A însîngera, a umple de sînge. Rut. krušiti „a muia”, cf. rus. krušitĭ „a desface” (Scriban; DAR). Semantismul pare clar, deoarece tăbăcitul presupune operația de a muia pielea și, pe de altă parte, coaja de arin, care se folosește în această operație, are culoare roșiatică. Cihac, II, 85, se gîndea la krŭvĭ „sînge”, care nu pare posibil. – Der. crușețea, s. f. (plantă comestibilă, Barbarea vulgaris), al cărei nume provine fără îndoială de la cruși (Bogrea, Dacor., I, 336), dar nu de la sensul a înroși (DAR), ci probabil de la cel de a muia căci așa se pregătește planta; crușei (var. crușin), s. m. (plante ramnacee, Rhamnus frangula; Rhamnus cathartica), cf. rut. krušiná (DAR), este probabil cuvînt identic cu mr. cruș „păducel”, pe care Pascu, I, 70 îl deriva de la lat. coruscus; crușeală, s. f. (tăbăcit, acțiunea de a tăbăci; baie de tăbăcit); crușit, s. n. (tăbăcit).

cruși, crușesc, vb. IV (reg.) 1. a argăsi, a tăbăci, a dubi. 2. a (se) înroși, a vopsi.