crunta [At: CORESI, EV. 175 / Pzi: ~tez / E: ml cruentare] (Îrg) 1 vr A se încrunta. 2-3 vtr A (se) însângera.

CRUNTA vb. I v. încrunta.

cruntà v. a însângera: cruntând paloșul nostru într’însul BALC.

CRUNT, -Ă, crunți, -te, adj. 1. (Despre oameni și manifestările lor) Care comite fapte crude; violent, inuman. ♦ Încruntat. 2. Care inspiră groază; înfiorător. ♦ (Și adv.) Fig. Foarte mult, foarte tare; strașnic, extraordinar, grozav. 3. (Despre războaie, lovituri etc.) Sângeros, crâncen, teribil. 4. (Înv. și reg.) Plin de sânge; însângerat. – Lat. cruentus.

crund, ~ă a vz crunt

crunt, ~ă [At: CORESI, PS., ap. GCR I, 11 / V: crund, ~ă / Pl: ~nți, ~e / E: ml cruentus] 1 a (Înv) Însângerat. 2 a (Îs) Rană ~ă Rană grea. 3 a (Înv; îs) Ou ~ Primul ou ouat, cu ușoare urme de sânge. 4 a (D. război, lovitură etc.) Sângeros. 5 a Violent. 6 a Barbar. 7 a Înfiorător. 8 a Încruntat. 9 a (Îs) Muncă sau osteneală ~ă Muncă extrem de grea. 10 av Crâncen. 11 av Nemilos. 12 av Încruntat. 13 av Foarte mult. 14 a Însângerat.

încrunta [At: PRAV. GOV., ap. TDRG / Pzi: încrunt / E: în- + crunta] 1-2 vtr (Înv) A (se) umple de sânge. 3-4 vtr (Înv) A (se) înroși de sânge. 5 vt (Înv) A bate pe cineva, umplându-l de sânge. 6 vt (Înv) A mușca pe cineva până ce sângerează. 7 vr (Pop) A sângera din cauza unei răni. 8 vr (Pop; spc) A-i ieși cuiva sânge dintr-un dinte lovit. 9 vr (Înv; fig) A se mânji cu o faptă urâtă, condamnabilă. 10 vt (Pop) A tăia puțin ca să dea sângele. 11 vt (Pop; spc) A cresta în formă de cruce pleoapa ochilor la oi. 12 vr A privi cu asprime. 13 vt (Nob) A fixa pe cineva cu priviri cmnte. 14-15 vtr (D. sprâncene) A (se) încreți. 16-17 vtr (D. oameni) A apropia sprâncenele și a face cute verticale pe frunte, în semn de nemulțumire, de mânie, de îngrijorare, mirare etc. 18 vt (îvp) A tunde puțin mustățile.

CRUNT, -Ă, crunți, -te, adj. 1. (Despre oameni și manifestările lor) Însetat de sânge, de fapte crude; violent, crud, inuman. ◊ Încruntat. 2. Care inspiră groază; groaznic, înfiorător. ◊ (Și adv.) Fig. Foarte mult, foarte tare; strașnic, extraordinar, grozav. 3. (Despre războaie, lovituri etc.) Sângeros, crâncen, teribil. 4. (Înv. și reg.) Plin de sânge, însângerat. – Lat. cruentus.

CRUNT, -Ă, crunți, -te, adj. 1. (Despre oameni sau manifestările lor) însetat de sînge, de fapte crude, de omoruri; violent, crud, neomenos. Iar Negruzzi... Zugrăvește din nou iarăși pînzele posomorite Ce-arătau faptele crunte unor domni tirani, vicleni. EMINESCU, O, I 32. Păcat de așa frumusețe și mindrețe de femeie, să fie așa de cruntă. CARAGIALE, O. I 309. ◊ (Despre animale, mai ales despre fiare) Zimbru!... Fiara cruntă și turbată- ALECSANDRI, P. II 93. ♦ Încruntat. Zile întregi stas nemișcat și crunt, cu botul pe laba frîntă. GALACTION. O. I 311. 2. Care inspiră groază; amenințător, grozav, înfiorător- l-au trimes peste munți crunți, unde se bat munții cap în cap. SBIERA, P. 64. De crunta-mi vijelie tu te aperi c-un toiag? EMINESCU, O. 1 147. Sentinelă, priveghează, Norul crunt înaintează. ALECSANDRI, P. II 14. ◊ (Adverbial) Crunt viscolul își fluiera balada. TULBURE, V. R. 12. Ofta duios, Dar lung și crunt de nemilos In ochii fiului privea. COȘBUC, P. I 270. În zid de marmur negru se uită crunt și drept. EMINESCU, O. I 94. Baba... privi crunt pe toți mesenii. ȘEZ. II 190. ♦ Fig. Foarte mult, foarte tare, strașnic, grozav. (Adverbial) Îi luă în primire majurul Codău, care se îmbătase crunt. CAMILAR, N. I 65. 3. (Despre războaie, lovituri etc.) Care face să curgă, mult sînge; sîngeros, crîncen, teribil. Prin crunt bubuit de granată luptau Sub roșul stindard muncitorii. TOMA, C. V. 179. Cruntele războaie a lui Napoleon. NEGRUZZI, S. I 295. Dracul-voievod ținu mai mulți ani, cu mirarea tutulor popoarelor, războaie crunte cu turcii. BĂLCESCU, O. I 193. 4. (Învechit și regional) Plin de sînge, muiat, scăldat în sînge; insîngerat. Se-ntoarce apoi cu ochi păgîni Și-aruncă fierul crunt din mîni. COȘBUC, P. I 114. ◊ (Pleonastic) Scinteie desperarea în ochii-i crunți de sînge. EMINESCU, O. I 88 Rană cruntă = rană adîncă, grea. Am crunte răni-simt sîngele curgînd. TOMA, C. V. 185.

ÎNCRUNTA, încrunt, vb. I. Refl. 1. A face o cută pe frunte, între sprîncene (în semn de nemulțumire sau de mînie), a privi aspru. Se încruntau chiorîș dorobanții de la Agie. C. PETRESCU, A. R. 8. Drăguții mei, Nu-mi fiți dușmănei, Nu vă-ntunecați, Nu vă încruntați. ALECSANDRI, P. P. 117. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «la») Moș Gheorghe se încruntă la ele și le face semn să-și bage mințile în cap. SP. POPESCU, M. G. 37. ♦ Tranz. (Mai ales cu privire la sprîncene) A încreți, a strînge. Candachia nu știe ce să facă cu sprîncenele-i subțiri: să le-ncrunte ori să le însenineze. SADOVEANU, F. J. 688. Încruntă sprînceană și se oțărî de supărare. ISPIRESCU, U. 83. Tată – întrebă fata – de unde ai calul d-tale?... – La ce-ți trebuie s-o știi? zise el, încruntînd sprincenile. EMINESCU, N. 18. 2. (Învechit și popular, uneori urmat de determinări) A se umple de sînge, a se muia în sînge, a se roși. L-au scos din apă afară ca să nu se cufunde și să se încrunte toată apa cu sînge. SBIERA, P. 125. ◊ Refl. reciproc. Vierul cu dinții, leul cu unghiile, unul pre altul se încruntară. ȚICHINDEAL, F. 32. ◊ Tranz. Mi-l întreba S-aleagă ceva: Paloș să-și încrunte, Au luptă să lupte? TEODORESCU, P. P. 499. ♦ Tranz. (Cu privire la ochi) A înroși. Grecul beat paloșu-i da, Iar Vulcan cum îl lua, Ochii-n sînge-și încrunta. ALECSANDRI, P. P. 138. – Prez. ind. și: (rar) încruntez (CARAGIALE, O. I 45). – Variantă: (învechit și popular) crunta, cruntez (BĂLCESCU, O. I 319, ȘEZ. VII 90), vb. I.

CRUNT ~tă (~ți, ~te) 1) (despre persoane) Care provoacă suferințe grave; extrem de crud; atroce; feroce. 2) (despre lupte, bătălii) Care se caracterizează prin înverșunare, prin cruzime; crâncen. 3) Care este plin de sânge; însângerat. /<lat. cruentus

A SE ÎNCRUNTA mă încrunt intranz. 1) A exprima nemulțumire (printr-o mină cruntă); a lua o înfățișare supărată. 2) înv. A se umple de sânge. /în + înv. a (se) crunta

A ÎNCRUNTA încrunt tranz. (sprâncenele sau fruntea) A face să se încrunte. [Sil. în-crun-] /în + a crunta

crunt a. sângeros, grozav: fapte crunte, luptă cruntă. [Lat. CRUENTUS].

încruntà v. 1. a (se) însângera: să se încrunte toată apa cu sânge; 2. a privi aspru, sălbatec: a încrunta ochii din sprâncene. [Lat. CRUENTARE].

crunt, -ă adj. (lat. cruentus, d. cruor, sînge, de unde vine și crudus, crud; it. sp. cruento. Cp. cu prunc). Sîngeros, teribil, grozav: luptă cruntă. Încruntat, fioros: căutătură cruntă. Plin (mînjit) de sînge (vechĭ): cuțit crunt. Trans. Mold. Oŭ crunt, primu oŭ al uneĭ găinĭ (care e de multe orĭ plin de sînge). Adv. În mod crunt: a bate crunt.

cruntéz v. tr. (lat. cruentare). Vechĭ. Umplu de sînge. Azĭ. Taĭ (lovesc, mușc) așa în cît să curgă puțin sînge: s’o cruntez eŭ așa cît trebuĭe (VR. 1932, 4, 22). Vidin. Scurtez (mustața). V. încruntat.

încrúnt, a -á v. tr. (d. crunt). Vechĭ. Cruntez. Azĭ. Mă uĭt furios (sălbatic): a încrunta sprincenele, ochiĭ. V. intr. Încrunt din ochĭ, din sprincene, mă uĭt furios. V. refl. Mă uĭt furios: a te încrunta la cineva. – În Olt. și încront (Șez. 1922, 54).

crunta (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. crunt/cruntez, 2 sg. crunți/cruntezi, 3 cruntă/cruntează; conj. prez. 1 sg. să crunt/să cruntez, 3 să crunte/să crunteze

crunta (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 cruntă/cruntează

crunta vb., ind. prez. 3 sg. și pl. cruntă / cruntează

crunt adj. m., pl. crunți; f. cruntă, pl. crunte

încrunta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încrunt, 2 sg. încrunți, 3 încruntă; conj. prez. 1 sg. să încrunt, 3 să încrunte

crunt adj. m., pl. crunți; f. cruntă, pl. crunte

încrunta (a ~) vb., ind. prez. 3 încruntă

crunt adj. m., pl. crunți; f. sg. cruntă, pl. crunte

încrunta vb., ind. prez. 1 sg. încrunt, 3 sg. și pl. încruntă

încrunt.

CRUNTA vb. v. înroși, însângera, roși, sângera.

crunta vb. v. ÎNROȘI. ÎNSÎNGERA. ROȘI. SÎNGERA.

CRUNT adj., adv. 1. adj., adv. v. rău. 2. adj. v. înverșunat. 3. adj. v. atroce.

ÎNCRUNTA vb. v. înroși, însângera, roși, sângera.

ÎNCRUNTA vb. a se întuneca, a se mohorî, a se posomorî. (Ce te-ai ~ astfel?)

CRUNT adj., adv. 1. adj., adv. aprig, aspru, barbar, brutal, cîinos, crîncen, crud, cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, necruțător, neiertător, neîmblînzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sîngeros, violent, (livr.) sanguinar, (înv. și pop.) năsilnic, (înv. și reg.) tare, (reg.) pogan, (Mold. și Bucov.) avan, hapsîn, (înv.) jestoc, neomenit, sanguinic, sălbăticos, sireap, (fig.) dur, negru. (Om ~; se poartă ~.) 2. adj. aprig, aspru, crîncen, crud, cumplit, încrîncenat, îndîrjit, înverșunat, neîmpăcat, nepotolit, sîngeros, vajnic, violent, (înv.) crîncenit, tare, (fig.) încleștat. (O luptă ~.) 3. adj. atroce, cumplit, fioros, groaznic, grozav, înfiorător, înfricoșător, îngrozitor, înspăimîntător, teribil. (O durere ~.)

ÎNCRUNTA vb. a se întuneca, a se mohorî, a se posomorî. (Ce te-ai ~ astfel?)

încrunta vb. v. ÎNROȘI. ÎNSÎNGERA. ROȘI. SÎNGERA.

A se încrunta ≠ a se descrunta

crunt (cruntă), adj. – 1. Plin de sînge, însîngerat. – 2. Sîngeros, crud, feroce. – 3. Cumplit, îngrozitor. Lat. cruentus (Pușcariu 418; Candrea-Dens., 414; DAR); cf. it., sp., port. cruento. – Der. crunta vb. (a însîngera, a umple de sînge; a tăia, a răni); încrunta, vb. (a însîngera; a tăia, a răni; a încreți; refl., a-și încreți fruntea, a se uita urît), la care ultimele sensuri par să aparțină unui cuvînt diferit, asimilat celui anterior prin etimologie populară (după Pușcariu 824; Candrea-Dens., 415; și DAR direct din lat. cruentare); încruntătură, s. f. (pată de sînge; privire amenințătoare); încruntător, adj. (crud, sălbatic), înv.; descrunta, vb. (a liniști, a potoli). În toate cuvintele, sensul etimologic este înv.