croncan sm [At: ANON. CAR. / V: corcan / Pl: ~i / E: cronc¹ + -an] 1 (Orn; Trs; Buc) Corb (Corvus corcix). 2 (Orn; reg) Vultur. 3 (Mun) Pasăre răpitoare mare, dar mai mică decât vulturul. 4 (Înv; prt) Demnitar înalt. 5 (Înv; prt) Militar cu grad mare. 6 (Reg) Cal bătrân mare și slab. 7 (Fam) Tânăr înalt (și slab).

CRONCAN, CLONCAN sm. 1 🐦 Corb: croncanii și vulturii ... se încolțesc și se ’ncaibără la mortăcină (JIP.) ¶ 2 Vultur [cronc!].

CRONCAN, croncani, s. m. (Transilv., Bucov.) Corb. Croncan... după cît știu eu pînă acuma și după cum ne arată mai multe doine și balade... se spune... numai despre corbi. MARIAN, O. II 15.

CRONCAN, croncani, s. m. (Reg.) Corb. – Din cronc + suf. -an.

croncan m. puiu de corb. [Onomatopee, după strigătul pasării cronc!].

croncán m. (d. cronc). Fam. Cloncan, corb.

corcan² sm vz croncan

crăncăui^[1] v vz croncăni

crâncăni vi vz croncăni

croncăi vi [At: CANTEMIR, I. I. I, 103 / Pzi: ~esc / E: cronc¹] A croncăni (1).

croncăni vi [At: ALECSANDRI, P. P. 141 / V: crăn~, crân~, ~câ~, ~co~ / Pzi: ~nesc, 3 ~nește / E: croncan] 1-3 vi A scoate strigătul caracteristic corbului, ciorii sau vulturului Si: a cloncăi. 4 vt (D. oameni; dep) A bodogăni. 5 vt (D. corbi sau vulturi) A sfâșia cu ciocul, croncănind (1). 6 vi (Mol) A umbla degeaba.

croncâni v vz croncăni

cronconi v vz croncăni

CLONCAN 👉 CRONCAN.

CLONCĂ(N)'I (-ănesc, -ăesc) vb. intr. 1 A face clonc ! a striga ca cloșca care va să clocească sau care-și chiamă puii: cînd văzu argintarul cloșca cloncănind și puii piuind (ISP.) ¶ 2 Mold. Trans. 👉 CRONCĂN'I.

❍ CORCAN¹ sm. Olten. Băn. Trans. 🐦 = CORB 1 [comp. CRONCAN și ngr. χοράχι sau blg. krokonŭ].

CRONCĂ(N)ITOR, CLONCĂ(N)ITOR adj. verb. CRONCĂ(N)'I, CLONCĂ(N)'I. Care croncăe: Lungi cîrduri de corbi negri cu svon croncănitor (ALECS.).

CRONCĂI 👉 CRONCĂNI.

CRONCĂNI, CLONCĂNI (-ănesc), CRONCĂI, CLONCĂI (-ăesc; pers. a 3-a: -ăe) vb. intr. A striga (vorb. de corbi sau ciori): ciori multe croncăneau pe sus și s’abăteau pe cîte un copac singuratic (VLAH.); un corb singuratic care cloncănea pe o creangă uscată (GN.); Azi pe veșteda cîmpie S’aud corbii croncăind (ALECS.); corbul ... deschise clonțul și începu a cloncăi (ȚICH.); ‼ despre vulturi: auzi vulturul croncănind în limba sa cea păsărească (ODOB.) [cronc! clonc!].

❍ CRONCĂU sm. Bucov. 🐦 = CRONCAN 1: de croncănește ~ul pe deasupra satului, are să fie boală între vite (VOR.).

CRONCĂNI, croncănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ciori, corbi etc.) A scoate strigăte guturale (caracteristice acestui gen de păsări). Nici țipenie de om. Nici măcar ciori care să croncănească, să cîrîie. STANCU, D. 16. Zile umede și reci vestiră apropierea iernii. Grădinile rămăseseră fără verdeață – și uneori, în tăcerea după-amiezilor, treceau învăluindu-se și croncănind șiraguri de ciori. SADOVEANU, O. IV 131. 2. Fig. (Despre oameni) A scoate strigăte nearmonioase, a vorbi articulînd cuvintele în mod dezagreabil. Eleonora croncăni, cu o lucire de rîs în ochii ei de nebună. DUMITRIU, B. F. 38. ◊ (În basme) Făt-Frumos aruncă buzduganu-n nori și lovi Miazănoaptea în aripi. Ea căzu ca plumbul la pămînt și croncăni jalnic. EMINESCU, N. 24. ◊ Tranz. fact. (Rar) Mură lua vioara, cu chip să le arate, și după ce o croncănea și o văicărea oleacă, își ridica, ochii... spre fereastra iatacului Olenei. GALACTION, O. I 69. – Prez. ind. pers. 3 și: croncăne (AGÎRBICEANU, S. P. 30). – Variante: croncăi (ALECSANDRI, P. A. 40, ȘEZ. I 109), cronconi (ALECSANDRI, P. P. 141) vb. IV.

CRONCONI vb. IV v. croncăni.

CRONCĂNI, croncânesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ciori, corbi etc., la pers. 3) A scoate sunete guturale caracteristice. 2. Fig. (Despre oameni) A scoate strigăte nearmonioase, a vorbi articulnd cuvintele în mod dezagreabil. [Var.: croncăi vb. IV] – Onomatopee.

A CRONCĂNI ~esc intranz. 1) (despre ciori, corbi etc.) A scoate sunete aspre și guturale, caracteristice speciei; a face „cronc-cronc”. 2) fig. (despre persoane) A vorbi articulând cuvintele în mod dezagreabil și nedeslușit. /cronc + suf. ~ăni

croncănì v. 1. a striga, vorbind de corbi; 2. a geme (ca corbii).

croncănésc v. intr. (d. cronc). Strig ca croncaniĭ, cîrîĭ. V. cloncănesc.

croncan (reg.) s. m., pl. croncani

croncan (reg.) s. m., pl. croncani

croncan s. m., pl. croncani

croncăni (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. croncăne/croncănește, 3 pl. croncăne/croncănesc, imperf. 3 sg. croncănea; conj. prez. 3 să croncăne/să croncănească

croncăni (a croncăni) vb., ind. prez. 3 sg. croncăne / croncănește, imperf. 3 sg. croncănea; conj. prez. 3 să croncăne / să croncănească

croncăni vb., ind. prez. 3 sg. croncănește, imperf. 3 sg. croncănea; conj. prez. 3 sg. și pl. croncănească

croncan, croncani s. m. polițist.

CRONCAN s. v. corb.

croncan s. v. CORB.

croncan, croncani, s.m. (reg.) 1. corb. 2. vultur. 3. (reg.) pasăre răpitoare mare. 4. cal mare și slab, gârbovit de bătrânețe.

croncăni, croncănesc, vb. IV (reg.) 1. a umbla degeaba, a hoinări. 2. a striga. 3. a geme.