CRONCĂNÍT s. n. Faptul de a croncăni; croncănire, croncănitură; sunet strident scos de cioară, de corb etc. – V. croncăni.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

CRONCĂNÍT s. croncănire, croncănitură.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

croncănít s. n.
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

croncănít n., pl. urĭ. Strigătu corbuluĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CRONCĂNÍ, croncănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ciori, corbi etc., la pers. 3) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. (Despre oameni) A scoate strigăte nearmonioase, a vorbi articulând cuvintele în mod dezagreabil, gutural și nedeslușit. [Var.: croncăí vb. IV] – Cronc + suf. -ăni.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A CRONCĂNÍ ~ésc intranz. 1) (despre ciori, corbi etc.) A scoate sunete aspre și guturale, caracteristice speciei; a face „cronc-cronc”. 2) fig. (despre persoane) A vorbi articulând cuvintele în mod dezagreabil și nedeslușit. /cronc + suf. ~ăni
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

croncăní (a croncăni) vb., ind. prez. 3 sg. cróncăne / croncănéște, imperf. 3 sg. croncăneá; conj. prez. 3 să cróncăne / să croncăneáscă
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

croncăní, croncănésc, vb. IV (reg.) 1. a umbla degeaba, a hoinări. 2. a striga. 3. a geme.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

croncăní vb., ind. prez. 3 sg. croncănéște, imperf. 3 sg. croncăneá; conj. prez. 3 sg. și pl. croncăneáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

croncănésc v. intr. (d. cronc). Strig ca croncaniĭ, cîrîĭ. V. cloncănesc.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink