crivală sf [At: DAMÉ, T. 173 / V: gri~, ~vea~ sf (3) ~al sm / Pl: ~le și ~vele, ~văli / E: sl крив cf crivac, crival] 1 (Mol; Buc) Unealtă ciobănească. 2-3 (Psr; Mol; Buc) Trepied sau bucată de lemn din care se improvizează un suport pentru drobul de sare pe care-l ling oile. 4 (Reg) Băț despicat în două la un capăt, cu care se prindeau șerpii. 5 O parte a joagărului care transmite mișcarea roții Si: (pop) coacă, cocârlă, crivea (2), manivelă, vârtej. 6 Unealtă pentru confecționarea frânghiilor. 7 (Dog) Clește de lemn al tâmplarului Si: teasc, crivea (3). 8 (Trs) Spărgătoare de alune sau de nuci. 9 (Reg) Lemnul orizontal care ține stâlpii șteampurilor în mină. 10 (Mun; îf crival) Lemnul care se pune lângă foc, între pereții stânei și pe care se pun lemnele la uscat. corectat(ă)

crivală f. 1. coaca joagărului; 2. cleștele de lemn al dulgherului. [V. crivea].

criválă f., pl. e, ca nicovală, -le (vsl. krivalo, d. krivŭ, curb; sîrb. krivalja, un fel de viță. V. crivea). Est. Crivea, un fel de jug care se pune la peptu cailor cînd treĭeră. Crivea, scîrleĭcă (de răsucit funiile). Un fel de strîngătoare dulgherească de forma unuĭ pătrat c’o lature formată de un mare șurub tot de lemn de ținut strîns doŭă pĭese. O bucată de ramură maĭ groasă retezată și fixată în al căreĭ vîrf ramificat se pune drobu de sare pe care-l ling oile (în vest se numește așa și troaca în care se pune drobu). Vest. Manivelă la joagăr.

crigheală sf vz crivală

crival² sm vz crivală

criveală sf vz crivală

grivală sf vz crivală

CRIVALĂ s. v. cocârlă.

CRIVALĂ s. v. clește.

CRIVALĂ s. (TEHN.) cocîrlă, manivelă, (reg.) coacă, vîrtej. (~ la joagăr.)

crivală s. v. CLEȘTE.

crivală (-le), s. f. – 1. Ramură în formă de furcă avînd trei sau mai multe brațe; se înfige de obicei în pămînt și servește drept suport pentru bulgării de sare care se pun spre a-i lige oile. – 2. Furcă mică pentru a prinde șerpii fără a-i omorî. – 3. Curea de transmisie la ferăstrăul mecanic. – 4. Cîrlig de hamal. – 5. Șurub de tîmplărie. – 6. Traversă, suport. – Var. crival, crivea. Sl. krivŭ „răsucit”, prin urmare dublet al lui crivac.

crivală, crivale, s.f. (reg.) 1. unealtă ciobănească în formă de crăcană, pe care stă drobul de sare, pentru a-l linge oile. 2. băț despicat în două la un capăt, cu care se prind șerpii. 3. parte a joagărului numită și: coacă, cocârlă, manivelă, vârtej. 4. unealtă de confecționat frânghii; crivea. 5. clește de lemn al dulgherului și tâmplarului; teasc.