CRIVÁC, crivacuri, s. n. 1. Instalație rudimentară folosită în trecut pentru ridicat bolovanii de sare la suprafață. 2. Troliu rudimentar de lemn, acționat manual, folosit la spălarea puțurilor de mină de mică adâncime. 3. Piesă din scheletul unei ambarcații de care se fixează scândurile ce formează învelișul ambarcației. – Et. nec.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

CRIVÁC s. mariaș, (înv.) greșlă. (Moneda austro-ungară numită ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CRIVÁC s. (TEHN.) 1. chingă, cocârlă, (reg.) carboș, cârjă, coastă, cujbă, gânj. (~ la luntre.) 2. (reg.) punți (pl.). (~ la piatra zăcătoare a morii.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CRIVÁC s. v. bâtă, ciomag, măciucă.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

crivác (-ce), s. n. – 1. Bîtă, ciomag. – 2. Fiecare din parii care formează cadrul pietrei fixe a morii de grîu. – 3. Bîrnă care întărește scheletul unor luntre. – 4. Scripete, troliu. Bg., rut. krivak „lemn strîmb” (Cihac, II, 84). Cf. crivală, crivină.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

crivác (tehn.) s. n., pl. criváce
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

crivác n., pl. e (bg. krivák, băț curb, d. kriv, curb. V. crivină). Coastă (lemn curb) la luntre (V. cocîrlă). Niște lemne care țin peatra [!] fixă a moriĭ. Vîrtej de rîdicat [!] greutățĭ la ocne. Pe la 1700, o monetă [!] egală cu măriașu (sîrb. krivak). – Și grivac (Dobr.) și scrivac (Cov.). V. cușaclîc.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink