cris sn [At: ȘINCAI, HR. I, 287/8 / Pl: ~uri / E: ngr χρυσυς cf criză] (Înv) Critică.

CRIS- v. criso-.

criso- [At: DN³ / V: cris~, criz~, hr~ / E: fr chrys(o)-] Elementdecompunere savantă cu semnificația: 1 „(de) aur”. 2 „în legătură cu aurul”.

criș² sn [At: RĂDULESCU-CODIN, Î. 187 / Pl: (pbl) ~uri / E: nct] (Reg) 1 Murdărie. 2 Noroi. 3 Jeg.

criș¹, ~ă [At: POLIZU / V: ~a / Pl: ~i, ~e / E: nct] 1 a (Mol; îe) ~u (sau ~a) eu, el (ea) sau ~u lui sau (ei)! Ferice de (mine, el, ea)! 2 a (Nob) Puternic. 3 sf (Îvr; îf crișa) Fată bătrână.

crișa a vz criș¹

crișel, ~ea a vz criș¹

crișeu sm vz criș¹

criz- ec vz criso

hriso- vz criso-

CRIȘ adj. Ⓟ Norocos, fericit: crișu el! (ALECS.), ce om norocos! [comp. CRIȘAN].

CRISO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(în legătură) cu aurul”, „(de) aur”. [Var. cris-, criz-, hriso-. / < fr. chrys(o)-, cf. gr. chrysos].

CRIZ- v. criso-.

HRISO- v. criso-.

CRIS(O)-/CRIZ- elem. „aur”. (< fr. chrys/o/-, cf. gr. khrysos)

CRIZ- elem. cris(o)-.

Baia-de-Criș f. sau Körösbánya, orășel așezat pe Crisul-Alb, în comitatul Huniedoara cu mine de aur și de argint.

criș a. Mold. crișan: Crișu el! AL. [Cf. Crișu, rîu aurifer].

Crișu m. 1. numit de Unguri Körös, râu aurifer în Transilvania, afluent al Tisei, format din trei ramuri: Alb, Negru și Repede; 2. Țara Crișului, v. Crișiana.

criș, -ă adj. (d. Criș, rîŭ aurifer?). Mold. Rar. Crișu el, crișa ĭa! halal, ferice (de el, de ĭa!) – În Munt. crișeanu, -eanca.

+Chișineu-Criș (oraș din România) s. propriu n., g.-d. art. Chișineului-Criș

criș interj. – Exprimă o admirație amestecată cu invidie. Cuvînt obscur, pe care dicționarele îl clasifică de obicei ca adj., cu sensul de „bogat, fericit, de invidiat”. Această accepție nu pare sigură, și bănuim că se datorează influenței inconștiente a etimonului care s-a propus. Toate exemplele care se aduc par a indica o interj. S-a încercat să se explice printr-o aluzie, de altfel imposibilă, la bogățiile lui Cressus (Șeineanu, Semasiol., 172; Cihac; Tagliavini, Arch. Rom., XII, 207), sau la nisipurile aurifere ale rîului Criș, din Transilvania (Tiktin; cf. Iorga, Revista istorică, XXVI, 88). DAR îl pune în legătură cu sl. križĭ „cruce”, adăugînd că legătura între ideea de „cruce” și cea de „fericire” este firească în concepția creștină. Credem că legătura cu sl. križĭ este sigură, dar trebuie înțeleasă ca o blasfemie aproape pe față; se știe, de altfel, că multe expresii injurioase din rom. au o nuanță de admirație, de invidie și chiar de afecțiune.

CRISO- (CRIZO-) „aur, auriu, de aur”. ◊ gr. khrysos „aur” > fr. chryso-, engl. id., germ. id., it. criso- > rom. criso- și crizo-. □ ~clor (v. -clor), adj., (despre plante) de culoare verde-aurie; ~col (v. -col₃), s. n., mineral conținînd silicat de cupru hidratat, prezentîndu-se în mase opaliforme sau pămîntoase; ~dermă (v. -dermă), s. f., erupție cutanată, care apare, în zone descoperite, la unii bolnavi tratați cu săruri de aur; sin. crisiază; ~fil (v. -fil₁), adj., s. f., 1. adj., Cu frunze de culoare galben-aurie. 2. s. f.^[1], Pigment care apare în urma descompunerii clorofilei și care, toamna, colorează frunzele în galben; ~graf (v. -graf), s. m., copist care scrie manuscrise cu litere de aur; ~grafie (v. -grafie), s. f., arta de a scrie cu litere de aur; ~id (v. -id), adj., cu aspect de aur; ~lit (v. -lit₁), s. n., silicat natural de magneziu și fier, cristalizat în sistemul rombic, de culoare verde-măslinie și aspect lucios; ~pexie (v. -pexie), s. f., fixare a aurului în țesuturile organice; ~terapie (v. -terapie), s. f., utilizare a sărurilor de aur în scop terapeutic; sin. auroterapie.

CRIZO-, v. CRISO-.

BAIA DE CRIȘ, com. în jud. Hunedoara, pe Crișu Alb; 3.556 loc. (1991). Expl. de cărbune brun (Țebea, Lunca Moților) și min. auro-argentifere (Căraci). Centru pomicol. Stație de c. f. În satul Căraci, biserică de lemn (sec. 17).

CHIȘINEU-CRIȘ, oraș în jud. Arad, pe Crișu Alb; 9.608 loc. (1991). Ind. laptelui; fabrici de conf., de conserve de legume și fructe. Reparații de mașini și utilaje. Declarat oraș în 1968. Menționat documentar în 1202.

CRIȘ 1. Rîu, afl. stg. al Tisei, care se formează prin unirea celor trei Crișuri, ce drenează versantul vestic al M-ților Apuseni și o parte din Cîmpia de Vest: C. Repede, 148 km. Izv. din zona deluroasă a Depr. Huedin, de la 710 m alt., străbate defileul de la Ciucea și intră în Cîmpia de Vest. Trece prin Huedin și Oradea; C. Negru, 144 km. Izv. din M-ții Bihor și trece prin Vașcău, Stei și Beiuș (C. Pietros, afl. dr. al c. Negru; 31 km. Izv. din M-ții Bihorului, din reg. Cetăților Ponorului); C. Alb, 238 km. Izv. din S M-ților Bihor, străbate Depr. Zarandului. Trece prin Brad, Sebiș, Ineu și Chișineu-Criș. 2. Cultură materială din Neoliticul timpuriu (milen. 6 î. Hr.), înrudită cu culturile din bazinul M. Egee, răspîndită pe aproape întreg terit. României, precum și pe cel al țărilor vecine (Bulgaria, Iugoslavia, Ungaria); varianta din Iugoslavia a culturii C. poartă numele de Starčevo.

GIRIȘU DE CRIȘ, com. în jud. Bihor; 4.926 loc. (1995).

IZVORU CRIȘULUI, com. în jud. Cluj, pe cursul superior al Crișului Repede; 1.640 loc. (1998). Prelucr. lemnului. Centru meșteșugăresc (țesături; obiecte de lemn). Rezervație de liliac sălbatic. În satul Izvoru Crișului, menționat documentar la 1276, se află o biserică reformată (sec. 17, cu tavan casetat și pictat în 1764), iar în satul Nadașu, biserica de lemn Sf. Arhangheli Mihail și Gravriil (1720-1730).

Criș, -an, -anul v. Crisogon 2, 3.

cris s.n. (înv.) critică.

criș¹, -ă, criși, -e, adj. (reg. înv.) 1. bogat, fericit, norocos, favorizat, blagoslovit. 2. mare, puternic, robust.

criș² s.n. (reg.) murdărie, jeg, tină.