crintă sf [At: LB / V: crân~ / Pl: ~te și -nți / E: vsl кринца cf bg киница „vas”, srb krinika „tigaie”] 1 (Pop) Vas în care ciobanii storc zerul din caș. 2 (Reg; pan) Masă lungă și scundă, cu patru picioare, făcută dintr-o bucată de lemn cu ramă pe laturi, pe care se toacă carnea (când se taie porcii). 3 (Reg) Vas mare din doage sau dintr-un trunchi de copac scobit în care se pun rufele la spălat Si: pârlău. 4 (Trs) Lemn cioplit în patru fețe așezat în marginea podului din fața morii.

CRINTĂ, crinte, s. f. Vas de lemn (în formă de albie) de care se servesc ciobanii cînd storc zerul din caș.

crintă f. vas de lemn cu botul găurit, de străcurat, zerul din laptele închiegat. [Ung. KERENTA].

críntă f., pl. e (rus. krinka, krynka, borcan, chiup învălit în împletitură de mesteacăn, d. vsl. krina, baniță; ung. kerenta, strachină de lemn). Vasu în care se face cașu (o masă cu marginile ridicate și o deschidere pe unde să se scurgă zeru). Hîrzob de peștĭ. Trans. Balie. – În Mold. și crîntă, hîrzob. V. procrintă.

crântă sf vz crintă

crintă (reg.) s. f., g.-d. art. crintei; pl. crinte

crintă s. f., g.-d. art. crintei; pl. crinte

crintă s. f., g.-d. art. crintei; pl. crinte

crintă (crinte), s. f. – Tipar pentru brînză. – 2. Scîndură de măcelărie. Sl. krinica, dim. de la krina „vas” (Cihac, II, 83). După Drăganu, Dacor., VI, 271, rezultatul normal *crință, a produs un sing. analogic, pe baza pl. De la un der. bg. krinka, provine crincă, s. f. (coș). Cf. rut. krinka „sticluță”, mag. kerenta „blid”.

CRINTĂ subst. (unealtă de păstor). 1. Crintea, fam. 2. Crinteș, T. (17 A I 168).

crintă, crinte, s.f. (reg.) 1. vas de care se servesc ciobanii la stoarcerea zerului din caș. 2. masă lungă și scundă pe care se taie carnea porcului. 3. vas mare în care se spală rufele. 4. lemn cioplit, la moară.