crestez sn [At: VÎRCOL, V. / V: ~tăz / Pl: ~eze / E: cresta] (Reg) 1 Crestălău. 2-6 Crestătură (18-19, 21-22, 25). 7 Crestătură (7) în pragul de sus al prispei. 8 Parte bătută cu scânduri la pridvor.

crestéz și încr- v. tr. (rut. krestiti, rus. -ítĭ, însemn cu crucĭ tăind orĭ zgîriind, d. krest, vsl. krĭstŭ, cruce, d. vgerm. Krist, Hristos. V. încrestesc și creștin și cp. cu scrijilesc). Fac tăĭeturĭ saŭ zgîrieturĭ pe un băț saŭ pe o margine de masă și maĭ ales pe răboj: a cresta răboju.

cresta [At: ECONOMIA 158/21 / Pzi: ~tez / E: drr creastă] 1 vt A face tăieturi în carne pentru a se frige mai ușor Si: a încresta. 2 vt A tăia slănina până la șorici, încât să aibă forma unei creste de cocoș Si: a încresta. 3 vt A face o tăietură în formă de cruce la ceapă sau ridiche, pentru a pătrunde sarea Si: a încresta. 4-5 vt A face tăieturi (pe suprafața sau) pe marginea unui obiect Si: a încresta. 6 vt A tăia ceva în formă de creastă de cocoș Si: a încresta. 7 vt A tăia, cu scop ornamental, adâncituri egale, la distanță egală, în scoarța unui lemn Si: a încresta. 8 vt A scobi. 10 vt A întrerupe uniformitatea unei suprafețe (netede sau) de aceeași culoare. Si: a încresta. 11 vt însemna ceva printr-o tăietură Si: a încresta. 12 vt (Îe) A ~ pe răboj A face o tăietură pe răboj pentru a ține socoteala. 13 vt (Fig; îae) A ține minte pentru a răsplăti ceva. 14 vt (Înv; îe) A ~ pe cineva A băga pe cineva în seamă. 15 vt A face o tăietură dreaptă și una oblică, intersectate într-un obiect, pentru a lua o bucățică din el Si: a încresta. 16 vt A face o incizie în formă de cruce Si: a încresta. 17-18 vtr A (se) răni ușor Si: a (se) încresta. 19 vt (Reg; fig) A bate.

crestăz sn vz crestez

CRESTA, crestez, vb. I. 1. Tranz. A face tăieturi pe suprafața sau pe marginea unui obiect; a tăia în ceva făcînd colți, dinți. Voicu Fomete, cel cu obraz crestat cîndva pentru o vină uitată. GALAN, Z. R. 36. Crestă friptura pe... toate părțile și îi dete sare multă. ISPIRESCU, L. Dacă cumva, din norocire, ai cu tine o plătică... o crestezi d-a curmezișul cu cuțitul pe amîndouă laturile, o presari cu praf de sare... ODOBESCU, S. I 463. ◊ (Poetic) Plăci de lumină crestează fața apei. DUNĂREANU, CH. 147. ◊ Fig. Munții Gorjului își crestează pe albastrul închis al cerului vîrfurile lor înalte, negre, neregulate. VLAHUȚĂ, O. A. II 131. ◊ (Tăietura se face cu scopul de a face un semn, o însemnare) (Refl. pas.) Pentru a deosebi oile, li se crestează urechile. ◊ Expr. A cresta. Pe răboj = a face o tăietură pe răboj spre a ține o socoteală; fig. a-și nota ceva. Crestați pe răboj, copii! ISPIRESCU, U. 36. 2. Refl. A se tăia puțin, a se răni ușor. Se bărbieri și, de grăbit ce era, se crestă. PAS, Z. III 79. Afin se crestă la un deget cu cuțitul. ISPIRESCU, L. 119.

A CRESTA ~ez tranz. 1) (obiecte) A însemna printr-o tăietură pe suprafață. ◊ ~ pe răboj a) a nota, făcând o tăietură pe răboj; b) a ține minte; a memoriza. 2) (obiecte din lemn) A înzestra cu crestături (în scop decorativ). /Din creastă

crestà v. a tăia în lungime făcând colțuri sau muchi. [Lit. a tăia în formă de creastă].

cresta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. crestez, 3 crestează; conj. prez. 1 sg. să crestez, 3 să cresteze

cresta (a ~) vb., ind. prez. 3 crestează

cresta vb., ind. prez. 1 sg. crestez, 3 sg. și pl. crestează

CRESTEZ s. v. cioplitură, crestătură, dăltuitură, scobitură.

crestez s. v. CIOPLITURĂ. CRESTĂTURĂ. DĂLTUITURĂ. SCOBITURĂ.

CRESTA vb. 1. v. scrijeli. 2. v. inciza. 3. v. zimțui.

CRESTA vb. 1. a scrijeli, a zgîria, (rar) a hîrșîi, a scobi, (înv.) a semna. (~ băncile cu briceagul.) 2. a inciza. (~ un țesut.) 3. a dința, a zimța, a zimțui. (~ muchia unei piese metalice.)

cresta (crestez, crestat), vb. – 1. A tăia. – 2. A face o incizie. – 3. A face o crestătură. – Var. încresta. Lat. castrāre „a castra”; este dublet de la castra, vb. neol. din sec. XIX. Pentru semantism, cf. abruz. castrá „a tăia tulpina principală a unui copac”, calabr. ncastra „canal de irigație”, ncrastatura „gardină de butoi”. Pentru vocalism, cf. rapidus › repede. – Se consideră în general că este vorba de un der. intern de la creastă (Tiktin; Candrea); însă explicația semantică este evident insuficientă. Este sigur, totuși, că în imaginația vorbitorului de rom., cele două cuvinte s-au amestecat cf. creastă 8. După Scriban, ar trebui pornit de la rus., rut. krestitĭ „a face semnul crucii”, cuvînt care de asemenea pare a fi încrucișat cu vb. rom. (› rom. încresta, vb. „a marca făcînd o cruce”). Der. crestat, adj. (tăiat, cioplit, gravat); crestată, sf. (roată zimțată; pîine uscată, de formă triunghiulară sau ca o cruce, care se dă de obicei de pomană), în al cărui al doilea sens este evidentă încrucișarea cu sl. krestati „a face o cruce”; crestățel, s. n. (unealtă a olarului cu care modelează marginea vaselor); crestătură, s. f. (deschizătură; crăpătură; tăietură; semn; cioplire); crestez, s. n. (mai pentru amestecat brînza); crestează, s. f. (deschizătură, crăpătură).

cresta, crestez v. t. (intl.) a răni cu cuțitul.