CREDÚL, -Ă, creduli, -e, adj. Care crede prea ușor, fără a cerceta mai de aproape, care se încrede lesne în cineva sau în ceva. – Din fr. crédule, lat. credulus.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CREDÚL ~ă (~i, ~e) Care crede cu ușurință orice; naiv. /<fr. crédule, lat. credulus
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CREDÚL, -Ă adj. Care crede prea ușor, se încrede ușor în cineva sau ceva. [Cf. fr. crédule, lat. credulus].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CREDÚL, -Ă adj. (și s.) care crede prea ușor, se încrede ușor în cineva sau ceva; naiv. (< fr. crédule, lat. credulus)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

CREDÚL adj. 1. v. naiv. 2. candid, ingenuu, inocent, naiv, neștiutor. (O ființă ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Credul ≠ bănuitor
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

credúl adj. m., pl. credúli; f. sg. credúlă, pl. credúle
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*crédul, -ă adj. (lat. crédulus). Lesne crezător, care crede lesne ceĭa de aude, încrezător. – Fals -úl (după fr. crédule).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink