CRÉDIT, credite, s. n. 1. Relație (economică) bănească ce se stabilește între o persoană fizică sau juridică (creditor), care acordă un împrumut de bani sau care vinde mărfuri sau servicii pe datorie, și o altă persoană fizică sau juridică (debitor), care primește împrumutul sau cumpără pe datorie; împrumut acordat (cu titlu rambursabil și condiționat de obicei de plata unei dobânzi); creanța creditorului; obligația (bănească), datoria celui creditat; (concr.) valoarea, suma de bani pe care creditorul o cedează cu titlu rambursabil debitorului său. ◊ Scrisoare de credit = înscris care autorizează pe purtătorul său să primească un anumit credit. ◊ Expr. A da pe credit = a vinde fără a primi banii imediat (cu plata temporar amânată). A deschide (cuiva) un credit = a pune la dispoziția cuiva, cu respectarea formelor legale, un credit în limitele și în condițiile stabilite de mai înainte. A face (cuiva) un credit = a) a vinde (cuiva) marfă pe datorie; b) a acorda încredere cuiva, a aștepta cu încredere comportarea bună a cuiva. 2. Sector, sferă a circulației care cuprinde relațiile de credit (1). 3. Coloana din dreapta a unui cont, în care se înscriu reducerile (scăderile) de activ sau sporurile (creșterile) de pasiv. 4. Fig. Considerație, încredere, stimă, autoritate, influență, trecere de care se bucură cineva. – Din fr. crédit.
Sursa: DEX '98 |
Adăugată de
romac
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CRÉDIT ~e n. 1) Operație bănească prin care creditorul acordă un împrumut debitorului. 2) Sumă de bani acordată prin această operație. 3) Parte din dreapta a unui cont unde se înregistrează sumele de bani. 4) fig. Considerație de care se bucură cineva; trecere. /<fr. crédit
Sursa: NODEX |
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CRÉDIT s.n. 1. Procurare de capital prin împrumut făcut pe baza încrederii sau a solvabilității. ♦ Sistem financiar care constă în împrumuturi cu dobândă; sumă de bani dată cu împrumut. 2. Partea din dreapta a unui cont, care reprezintă sumele avansate. 3. (Fig.) Considerație, stimă, influență, autoritate de care se bucură cineva în fața semenilor săi. [Pl. -te. / cf. fr. crédit, it. credito, lat. creditum].
Sursa: DN |
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CRÉDIT s. n. 1. relație ce se stabilește între o persoană (creditor) care acordă, sub formă de împrumut, o sumă de bani sau alte valori și o altă persoană (debitor), care primește împrumutul, urmând ca restituirea să se efectueze la o dată ulterioară, determinată; împrumut acordat; creanța creditorului; obligația (bănească) a celui creditat. 2. sferă a circulației bănești cuprinzând relațiile de credit. 3. coloana (din dreapta) a unui cont, care reprezintă sumele avansate. 4. (fig.) încredere, considerație, stimă, autoritate de care se bucură cineva. (< fr. crédit, lat. creditum)
Sursa: MDN |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CRÉDIT s. 1. v. împrumut. 2. v. datorie.
Sursa: Sinonime |
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CRÉDIT s. v. apreciere, ascendent, atenție, autoritate, cinste, cinstire, considerație, influență, încredere, înrâurire, onoare, prestigiu, prețuire, reputație, respect, stimă, trecere, vază.
Sursa: Sinonime |
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Credit ≠ debit
Sursa: Antonime |
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
crédit s. n., pl. crédite
Sursa: Ortografic |
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
crédit n., pl. e (fr. crédit, d. it. crédito, derivat d. crédere a crede). Reputațiune că-țĭ plăteștĭ datoriile: a avea credit. Amînare de plată, datorie: a avea credit pe (saŭ de) doŭă lunĭ, a cumpăra pe credit. Com. Parte dintr´un cont în care scriĭ supt [!] numele cuĭva ceĭa ce i se datorește de un negustor. A deschide un credit cuĭva, a-l autoriza să ĭa în numele tăŭ de la o casă banĭ cît îĭ trebuĭe. Fig. Autoritate, considerațiune: a avea credit. Fin. Sume care se pot cheltui din buget în virtutea legiĭ. Credit fonciar, stabiliment care, supt controlu statuluĭ, te împrumută, pe imobile, cu sume plătibile după lungĭ termine pin [!] anuitățĭ calculate așa în cît, la terminu [!] fixat, cel care s´a împrimutat să-șĭ achite și capitalu, și interesele. Credit mobiliar, societate comercială cate te împrumută dacă-ĭ lașĭ amanet acțiunĭ, obligațiunĭ și alte titlurĭ.
Sursa: Scriban |
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
cárte de crédit s.f. Cartelă magnetică, cu ajutorul căreia se pot face plăți electronice ◊ „Serviciile poștale ale Marii Britanii experimentează noi tipuri de aparate telefonice automate care sunt utilizate nu prin introducerea unor monezi, ci a unor cărți speciale de credit fabricate din plastic. Pe videoindicatorul aparatului telefonic apare suma care reprezintă costul convorbirii.” Sc. 29 XII 81 p. 5. ◊ „Visa International oferă șase produse de bază care se potrivesc diferitelor operațiuni de casă. Acestea sunt: Classic Card (carduri clasice), care poate fi folosită drept carte de credit, carte de schimb sau carte de debit.” R.l. 1 IX 93 p. 4; v. și cod confidențial, hologramă, shoping (din fr. carte de crédit)
Sursa: DCR2 |
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CRÉDIT, credite, s. n. 1. Operație bănească prin care o persoană pune la dispoziția alteia o sumă de bani; împrumut. 2. Sumă de bani acordată prin această operație. 3. Fig. Influență de care se bucură cineva datorită încrederii pe care o inspiră; ascendent, autoritate; trecere; stimă. – Din fr. crédit.
Sursa: Neoficial |
Adăugată de anonim
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Comentariu: Sursa: Ilie Barangă, Cristina-Diana Neculai, Dicționar explicativ școlar, Editura Carminis, Pitești, 2008 -
gall