Definiția cu ID-ul 913868:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CREASTĂ, creste, s. f. 1. Excrescență cărnoasă, roșie, dințată, pe care o au la cap unele păsări. În pod miaună motanii la curcani vînătă-i creasta Și cu păsuri melancolici meditînd umblă-n ogradă. EMINESCU, N. 42. Creastă bătută = creastă îndesată. Nu apucă bine să arunce grăunțele și, pe dată, din toate colțurile ogrăzii, răsăriră găini negre, albe, cocoși cu creasta bătută, puici bogliete, rațe leșești. DUNĂREANU, N. 20. ◊ Compus: creasta-cocoșului = a) nume dat mai multor plante erbacee cu flori mici, roșii sau galbene (Celosia cristata); b) numele unei ferigi cu sporii dispuși pe fața interioară a foilor (Aspidium Braunii); c) numele unei ciuperci comestibile (Clavaria flava). 2. Moț de pene pe care-l au unele păsări pe cap. Și cînd aproape să scot pupăza afară, nu știu cum se face, că mă spariu de creasta ei cea rotată. CREANGĂ, A. 53. Pupăze cu creste bălțate, grauri pestriți, sitari, dropii și ierunci, toate picau ca fermecate cînd ieșea el la vînătoare. ODOBESCU, S. III 180. Rîndunea cu albă creastă, Nu mai bate la fereastră. ALECSANDRI, P. P. 332. ♦ Fig. Frizură, pieptănătură. Locotenentul, dînd de lumină și de lume, își îndreptă creasta, își trase tunica de la spate și, făcînd doi pași, se opri. D. ZAMFIRESCU, R. 161. 3. Partea cea mai de sus (uneori cu colțuri și crestături) a unui munte (v. vîrf), a unei case (v. coamă), a unei fortificații (v. crenel), a unui copac, a unui val de apă etc. Dincoace muntele, namilă naltă, Căpățînoasă, cu creasta de cremene. DEȘLIU, G. 26. Cu noaptea în cap, unele căruțe răsăreau pe creasta șoselei. PREDA, Î. 135. Călare pe creasta casei, bătea cuie în șindrilă. STANCU, D. 147. Sub cei doi ulmi, cu creasta înfiorată de vînt, apa țîșnește cristalină. C. PETRESCU, S. 141. Trei pruni frățîni, ce stau să moară, își scutur creasta lor bolnavă. GOGA, P. 19. Cei doi pescari... stăteau în ușa colibei, privind în tăcere crestele spumoase. DUNĂREANU, CH. 187. Voinicii cai spumau în salt; Și-n creasta coifului înalt Prin vulturi vîntul viu vuia. COȘBUC, P. I 56. Țevile ce-i pîndesc de pe crestele fortului... ODOBESCU, S. III 592. Nici o lampă nu strălucea pe creasta crenelurilor. NEGRUZZI, S. II 48.