CREÁNȚĂ, creanțe, s. f. Dreptul creditorului de a pretinde de la debitor să dea, să facă sau să nu facă ceva; (concr.) act care stabilește acest drept. [Pr.: cre-an-] – Din fr. créance.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de the_catalin | Semnalează o greșeală | Permalink

CREÁNȚĂ ~e f. 1) Drept al creditorului de a cere debitorului executarea unei obligații. 2) Act care certifică acest drept. [G.-D. creanței; Sil. cre-an-] /<fr. créance
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CREÁNȚĂ s.f. Drept pe care îl are creditorul asupra unei sume de bani ce i se datorează; (concr.) titlu, înscris care confirmă acest drept. [Pron. cre-an-. / < fr. créance].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CREÁNȚĂ s.f. act prin care se constată dreptul creditorului de a primi o sumă de bani de la debitor. (< fr. créance)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

creánță s. f. (sil. cre-an-), g.-d. art. creánței; pl. creánțe
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*creánță (ea 2 silabe) f., pl. e (fr. créance, din credance, d. croire, a crede. V. credit). Hîrtie prin care se arată că cel ce a iscălit-o e dator altuĭa (poliță). V. chitanță, adeverință.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink