CREȘTINÁ, creștinéz, vb. I. Tranz. și refl. A (se) face creștin (II 1), a (se) boteza în religia creștină. – Din creștin.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A CREȘTINÁ ~éz tranz. A face să se creștineze. /Din creștin
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A SE CREȘTINÁ mă ~éz intranz. A deveni creștin; a se boteza în religia creștină. /Din creștin
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CREȘTINÁ vb. (BIS.) a (se) boteza. (Un mahomedan care s-a ~.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
creștiná vb., ind. prez. 1 sg. creștinéz, 3 sg. și pl. creștineáză
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CREȘTÍN, -Ă, creștini, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. Care aparține creștinismului, privitor la creștinism. II. S. m. și f. 1. Adept al creștinismului. 2. (Pop.) Persoană, om, individ. – Lat. christianus.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
thiess
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CREȘTÍN1 ~ă (~i, ~e) Care ține de creștinism; propriu creștinismului. /<lat. christianus
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CREȘTÍN2 ~i m. Adept al creștinismului. /<lat. christianus
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CREȘTÍN s. v. chip, față, figură, individ, ins, om, persoană.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DEMOCRAT-CREȘTÍN s., adj. (POL.) creștin-democrat.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Creștin ≠ necreștin, păgân
Sursa: Antonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
creștín (creștínă), adj. – 1. Care aparține creștinismului, privitor la creștinism. – 2. (S. m.) Om cumsecade, om bun. – Mr., megl. creștin. Lat. christianus (Pușcariu 415; Candrea-Dens., 409; REW 1888: DAR). Pentru al doilea sens, cf. Tagliavini, Arch. Rom., XII, 165; Iordan, BF, VI, 150; și observațiile prea puțin pertinente ale lui E. Speidel, BL, IX, 25, care atribuie această accepție unei influențe rusești. După P. Labriolle, Christianus, în Bull. Du Cange, V (1929-30), p. 69-88, este cuvînt rar în primele secole, care apare numai de trei ori în Noul Testament, și a cărui pronunțare pop. a fost chrestianus. Candrea-Dens. explică evoluția anormală (normal ar fi trebuit să se dea *creșin) prin data sa tîrzie; dar se datorează mai curînd conservatorismului natural al cuvîntului. Este cuvînt folosit general (ALR, I, 214). Cf. dubletul înv. hristian, s. m. (‹ χριστιανός). Der. necreștin, adj. (necredincios, păgîn); necreștinesc, adj. (păgîn); creștinește, adv. (ca un creștin); creștina (var. încreștina, creștini), vb. (a se face creștin, a se boteza); necreștinat, adj. (care nu este botezat); creștinism, s. n. (ansamblul religiilor bazate pe învățăturile lui Cristos), formație neol.; creștinăție, s. f. (înv., creștinătate); creștinătate, s. f. (totalitatea creștinilor, lumea creștină), care se consideră reprezentant al lat. christianitas (Candrea-Dens., 410; DAR), dar care mai probabil este un der. intern (Cf. Graur, BL, II, 18).
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
creștín adj. m., s. m., pl. creștíni; f. sg. creștínă, pl. creștíne
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
creștín, -ă s. (lat. christianus, d. Christus, Hristos; it. sp. cristiano, pv. crestian, fr. chrétien, crétin, pg. christáo. V. cretin și crestez). Adorator al luĭ Hristos: un creștin, un filosof creștinesc. Fam. Om, măĭ creștine, fa creștino. Fig. Omenos, blînd: da fiĭ și tu maĭ creștin, măĭ! – Ca adj. în colo [!] numaĭ creștinesc, ca și păgînesc. – În Ps. Șch. și hristosean, -ncă.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
creștinésc, -eáscă adj. De creștin: legea, morala creștinească (nu creștină). Fig. Uman, bun: purtare creștinească. Clar, limpede: limbă creștinească.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
creștinéz v. tr. (d. creștin). Fac creștin, botez. – Și încr- (Trans.).
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
democrát-creștín s.m., adj. Membru al unei formațiuni politice care aplică principiile creștinismului ◊ „Premierul M.R. a prezentat joi după-amiază declarația-program a noului guvern de centru-stânga, format din democrat-creștini, socialiști și socialiști democratici.” Sc. 22 III 74 p. 6. ◊ „El [dosarul] conține rezultatele «interogatoriilor» la care a fost supus fostul lider democrat-creștin, răpit și asasinat de «Brigăzile roșii».” Sc. 20 X 78 p. 6; v. și R.l. 1 VI 79 p. 6; v. și democreștin (din democrat + creștin; cf. it. democristiano)
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
creștín, -ă, creștini, -e s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al creștinismului; nume dat celui care s-a botezat și crede în Iisus Hristos și în învățătura Lui, cuprinsă în Evanghelii și propovăduită de Biserică. Prima dată s-au numit creștini credincioșii din Antiohia, înainte de anul 50 d. Hr., spre a se deosebi de iudei. 2. S. m. și f. (Pop.) Persoană, om, ins, individ. 3. Adj. Care aparține creștinismului, privitor la creștinism. – Din lat. christianus.
Sursa: D.Religios
(1994)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink