căutare avansată
18 definiții pentru „crâng”   declinări

CRÂNG, crânguri, s. n. 1. Pădurice de arbori tineri și de lăstari. ♦ Loc acoperit cu arbuști sau cu tufe; tufăriș, desiș. 2. (Rar; în sintagma) Crângul cerului = bolta cerească, firmament. – Din sl. krongu.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CRÂNG, crânguri, s. n. 1. Pădurice de arbori tineri și de lăstari. ♦ Loc acoperit cu arbuști sau cu tufe; tufăriș, desiș. 2. (Rar; în sintagma) Crângul cerului = bolta cerească, firmament. – Din sl. krongu.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

crâng s. n., pl. crấnguri
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

CRÂNG s. 1. v. desiș. 2. v. prâsnel.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CRÂNG s. v. ciclu.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CRÂNG ~uri n. 1) Pădurice tânără. 2) Loc acoperit cu tufe. /<sl. krongu
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

crâng s. n., pl. crânguri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

crâng, crânguri, s.n. (înv.) 1. centru (al unui loc). 2. (la pl.) ciclu, crug. 3. (rar) boltă, firmament. 4. (reg.) situație, treabă, afacere. 5. arătătorul ceasului.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

crâng n. 1. pădure tânără sau mică (care se regenerează cu deosebire din lăstari); 2. tufiș des [Slav. KRÕGŬ, cerc; primitiv: pădure circulară, v. vorba următoare].
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

crâng n. 1. Mold. prisnelul morii prin care trec măselile roții; 2. Buc. crug: crângul cerului. [Slav. KRÕGŬ, cerc (v. crug)].
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

CRÂNGUL CÉRULUI s. v. boltă, cer, firmament.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CRÎNG, crînguri, s. n. 1. Pădurice de arbori tineri și de lăstari. Intr-un crîng ce-l vezi, ca-n vis, Stins mijind spre zări de lume, E o zină fără nume Cu ochi mariun cer deschis. TOMA, C. V. 140. Nu voia să asculte nici la păsărelele ce ciripeau... nu căuta nici la floricelele ce se ascundeau prin desișurile crîngurilor. ISPIRESCU, L. 58. E-un miros de tei în crînguri, Dulce-i umbra de răchiți, Și sîntem atît de singuri Și atît de fericiți! EMINESCU, O. I 210. Prin crînguri tăcute Apa-i răcoroasă, Frunza e umbroasă. TEODORESCU, P. P. 435. ♦ Loc acoperit cu arbuști, cu tufe; tufăriș, desiș. Către seară cînd el cîntă, glasul lui tremurător Mînă somnul în spre crîngul de tufani de iasomie, Unde mii de păsărele stau s-adoarmă printre flori. D. ZAMFIRESCU, la MACEDONSKI, O. IV 52. 2. (Rar, determinat prin « al cerului ») Boltă cerească, firmament. S-au dus sub crîngul cerului. SBIERA, P. 91. Și noi ne-am luat Din conac în conac, Pe cai de olac, Pe crîngul cerului, Pe fața pămîntului. SEVASTOS, N. 100.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

crîng (crấnguri), s. n.1. (Înv.) Cerc, ciclu. – 2. (Înv.) Firmament. – 3. (Bucov.) Cadran de ceas. – 4. Pădurice, mai ales în valea unui rîu, formînd un fel de insulă mai mult sau mai puțin rotundă. Sl. krǫgŭ „cerc” (Cihac, II, 83; Conev 50; Skok 66), cf. sb. krug „ogor circular”. Este dublet al lui crug, s. n. (ciclu; orbită, sferă), din sb. sau rus. krug. Sensul de „pădure”, explicabil prin sinuozitățile rîurilor în care se formează, coincide cu crivină; cf. o explicație diferită, dar mai puțin probabilă, în DAR. Cf. creangă.Der. crîngos, adj. (acoperit de arbori); crînjel, s. n. (Munt., bucată rotundă; formă caracteristică a excrementului omenesc).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

crîng n., pl. urĭ (vsl. krongŭ, cerc, zodiac, adică „țarc, îngrăditură”, d. vgerm. hrinc, ngerm. ring, inel; rus. krug, cerc; ung. korong, strung de olărie. V. crug). Ciclu, cerc, crug: crîngu anuluĭ, luniĭ. Crîngu ceruluĭ 1) mîna anuluĭ, schimbarea timpuluĭ în bine saŭ în răŭ: s´a schimbat crîngu´n secetă, merge crîngu spre vară, s´a mărit crîngu zileĭ; 2) steaŭa polară (N. Dens. 962). Prîsnelu fusuluĭ moriĭ (în care se´nbucă [!] dințiĭ roateĭ mișcătoare). Pădurice: crîngu Buzăuluĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

crâng, -uri, s.n. – 1. Manivelă (la tocilă; la fântâna cu roată; la vârtelniță). 2. Piesă la moară (Budești, Vad, Bârsana). 3. Cuier de lemn de brad, cu crengi (Giulești, Oncești, Petrova) (ALR 1973: 541). 4. Partea superioară a mecanismului pe care olarii confecționau obiecte de ceramică (I. Pop 1970). – Din sl. krogŭ „cerc„.
Sursa: DRAM (2011) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

CRÎNG (‹ sl.) s. n. 1. Pădure a cărei regenerare se face pe cale vegetativă (din lăstari), conducerea arboretului realizîndu-se într-o perioadă scurtă de timp (1-40 ani). În c. tăierile se fac împrăștiat pe tot cuprinsul pădurii. ♦ Pădure tînără. ♦ Tufăriș, desiș. 2. Așezare rurală permanentă din zonele montane alcătuite din pîlcuri de gospodării, dispersate pe mari suprafețe de teren, situată în partea centrală a M-ților Apuseni.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

CRÎNGU, com. în jud. Teleorman, pe Călmățui; 3.935 loc. (1991).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

CRÎNGURILE, com. în jud. Dîmbovița; 3.415 loc. (1991). Reșed. com. este satul Bădulești.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink