coșmelie sf [At: JIPESCU, O. 130 / V: cojm~, cojmol~, ~mol~, cuș~ / Pl: ~ii / E: ns cf coșmagă, coșmandră] 1 Casă mică. 2 Casă veche. 3 Casă dărăpănată. 4 Șopron. 5 Loc de adăpostire.

COȘMELIE, coșmelii, s. f. (Regional) Casă veche și ruinată; coșmagă. Din primăvară pînă-n toamnă, omul lucra afară, la ușa coșmeliei. PAS, Z. I 197. Mai bine cară apă și lasă glumele, – că s-aprinde și coșmelia. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 216. – Variantă; cușmelie (MIHALE, O. 272) s. f.

coșmelíe, coșmolíe, coșneágă și coșnĭoágă, V. coșmagă.

coșmagă sf [At: (1814) IORGA, S. D. XXI, 468 / V: ~moa-, hoșmoa-~ / Pl: ~age / E: ns cf cocioabă, cociomeagă, cociomeață, coșleabă, coșmandră, coșmolie, coștireață, coștoroabă] (Reg) 1 Colibă de lemn. 2 Căsuță în care stau ciobanii iarna și păstrează brânza și uneltele stânii. 3 Colibă de stuf de lângă stână, în care se află răscolul, strunga, perdeaua. 4 Colibă în care stau oamenii la lucru. 5 (Pex) Coteț prost construit. 6 (Pex) Cotețul câinelui. 7 (Pan) Ridicătură de pământ asemănătoare unui bordei de ciobani.

coșmolie sf vz coșmelie

cușmelie sf vz coșmelie

coșmolie f. bordeiu [V. coșmagă].

cușmelie f. V. coșmelie.

coșmágă f., pl. ăgĭ (rus. kolymága, căruță). Est. Casa stîneĭ, adăpostu cĭobanilor la stînă. Șopron mic. Fig. Iron. Cocĭoabă. – Și coșmoagă (oa dift.), pl. e. În Munt. coșmelie (CL. 1920, 520, și ChN. I, 10) și coșmolie, coșneagă și coșnĭoagă. În Cov. și coșmándră, pl. e, șandrama.

coșmelie s. f., art. coșmelia, g.-d. art. coșmeliei; pl. coșmelii, art. coșmeliile (desp. -li-i-)

coșmelie (fam.) s. f., art. coșmelia, g.-d. art. coșmeliei; pl. coșmelii, art. coșmeliile

coșmelie s. f., art. coșmelia, g.-d. art. coșmeliei; pl. coșmelii, art. coșmeliile