cotroanță sf [At: H II, 176 / V: ~rion~ / Pl: ~țe / E: nct] (Min; reg) Piatră.

cotrionță sf vz cotroanță

bodroanțe s.f. pl. (pop.) Boarfe, catrafuse. Și-a luat bodroanțele-n spate și-a plecat (CR.). • /form expr.; cf. boarfă, zdreanță.

bodroánțe, cotroánțe, cotrénțe și cotroáșe (oa dift.) f. pl. (probabil, nu din trențe, zdrențe. Cp. cu rut. katran, cotrențe). Est. Bulendre, boarfe, corcoațe, haine vechĭ și roase.

cotroanță, cotroanțe, s.f. (reg.) o piatră anumită; cruh.