cotorât¹ sn [At: IONESCU, P. 249, ap. DA / V: ~tărit¹, ~rit / Pl: ~uri / E: cotorî] 1-7 Cotorâre (1-7). 8 Săpat¹ la rădăcină. 9 Curățat¹ al viei. 10 Legat¹ al viei.

cotorât², ~ă a [At: DA ms / V: ~tărit³, ~rit² / Pl: ~âți, ~e / E: cotorî] 1 (D. plante) Care este ridicat și legat de araci. 2 (D. plante) Care s-a agățat de ceva cu cârceii. 3 (D. vie) Căreia i s-au tăiat vițele. 4 (D. vie) Care a fost săpată. 5 (D. păsări) Care a fost jumulită. 6 Bătut² cu un cotor (53). 7 Cotrobăit².

COTORÂT ~uri n. Operație agrotehnică constând în înlăturarea sistematică a rădăcinilor și a lăstarilor porniți din tulpina subterană a butucului de viță de vie. /a coborî + suf. ~ât

cotărit³ sn vz cotorât²

cotărit⁵, ~ă a vz cotorât²

cotori vt vz cotorî

cotorit¹ sn vz cotorât¹

cotorit², ~ă a vz cotorât²

cotorî [At: DDRF / V: (rar) ~ri / Pzi: ~răsc / E: cotor] 1-2 vt (Agr) A ridica și a lega de araci o plantă. 3 vr (D. plante) A se prinde cu cârceii de ceva. 4 vt A tăia vițele inutile ale viei. 5 vi A săpa pământul din jurul cotorului viei, pentru a tăia rădăcinile date din altoi Si: a cuibări. 6 vt A jumuli o pasăre tăiată. 7 vt A bate pe cineva cu un cotor (53). 8 vi A cotrobăi.

A COTORÎ ~ăsc tranz. (butuci de viță de vie) A săpa în jur și a tăia rădăcinile superficiale. /Din cotor

cotorăsc, a -î v. tr. (d. cotor). Sap vița la rădăcină, îĭ schimb pămîntu și o curăț de uscăturĭ.

cotorî vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotorăsc

cotorî, cotorăsc, vb. IV (reg.) 1. a ridica vița de vie și a o lega de araci. 2. a tăia lăstarii de vie inutili. 3. a scormoni pământul în jurul butucului viței de vie; a cuibări. 4. a jumuli o pasăre. 5. a bate pe cineva cu un cotor de mătură. 6. a căuta ceva cu de-amănuntul; a cotrobăi.