cotineață sf vz coteneață

cotineață f., pl. ețe (d. coteț cu sufixu din chichineață). Coteț de păsărĭ de curte, poĭată, curnic. – În nord și coștereață și -ireață (supt infl. altor cuvinte, ca bg. kyšta, casă), îngrăditură de dat mîncare puilor și unde nu pot pătrunde găinile adulte.

COTENEAȚĂ, cotenețe, s. f. (Pop.) Coteț mic. [Var.: cotineață s. f.] – Contaminare între coteț și chichineață.

coceneață sf vz coteneață

coteneață sf [At: D. ZAMFIRESCU, R. 52 / V: ~tin~ / Pl: ~ețe / E: ctm coteț + chichineață] 1-6 Coteț (1-3, 5-6, 12) sărăcăcios. 7 Cameră sărăcăcioasă. 8 (Înv; îcs) De-a ~ța Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 9 (Înv; îe) A fi din cei care ridică ~ța pe sus A fi hoț.

COTENEAȚĂ, cotenețe, s. f. (Pop.) Coteț mic. [Var.: cotineață s. f.] – Probabil contaminare între coteț și chichineață.

COTENEAȚĂ, coteneți, s. f. (Popular) Coteț mic pentru păsări, cîini, porci etc. Mai trecu puțin și deodată se iviră de după o coteneață și niște gîște mari, albe ca zăpada, bătînd gălăgios din aripi. DUNĂREANU, N. 20. Neputîndu-i intra în coteneața porcilor, [lupii], i-au sfîșiat cei trei zăvozi. CONTEMPORANUL, VI_II 287 Am plecat să dau cu plasa Colea-n acea coteneață, Să văz, n-oi vina vreo rață? PANN, P. V. I 69. – Variantă: cotineață (STANCU, D. 258) s. f.

COTENEAȚĂ ~e f. pop. Adăpost pentru păsări, porci sau câini făcut din scânduri. /cot[eț] + suf. ~eneață

coteneață f. coteț. [Vorba pare a fi un compromis din sinonimele coteț și chichineață].

!cotineață (pop.) s. f., g.-d. art. cotineței; pl. cotinețe

cotineață v. coteneață

cotineață v. coteneață

coteneață/cotineață (pop.) s. f., g.-d. art. coteneței/ cotineței; pl. cotenețe/cotinețe

coteneață/cotineață s. f., g.-d. art. coteneței/cotineței; pl. cotenețe/cotinețe

coteneață, -nețe.

COTINEAȚĂ s. v. pătul.

cotineață s. v. PĂTUL.