COTIGĂ, cotigi, s. f. 1. (Pop.) Căruță mică folosită la transportarea încărcăturilor ușoare. ♦ Car mare cu pereții metalici, întregi, folosit la transportul gunoaielor. 2. Fiecare dintre cele două roți, de mărime inegală, legate între ele printr-o osie, pe care se reazemă grindeiul plugului; teleagă, rotilă. [Var.: cotiugă s. f.] – Din ucr. kotyha.

cotigă sf [At: PSALT. 310/31 / V: căt~, ~tiugă / Pl: ~igi, (înv) ~ige / E: ucr котига] 1 Căruță scurtă pentru transporturi ușoare. 2 Cantitate care se poate transporta cu cotiga (1, 3, 6). 3 Car mic. 4 Car sărăcăcios, cu coșul stricat. 5 Căruță cu două roți Si: teleagă. 6 Car mai lung cu care se aduc lemne de la pădure. 7 (Înv) Car mare, cu pereții metalici, întregi, folosit la transportul gunoaielor. 8 (Prc) Fiecare dintre cele două roți, de mărime inegală, legate printr-o osie, pe care se reazemă grindeiul plugului Si: (reg) căroaie, rotilă, teleagă, teleguță. 9 (Reg; fig) Preot bătrân și bărbos.

COTIGĂ, cotigi, s. f. 1. Căruță mică folosită la transportarea încărcăturilor ușoare. ♦ Car mare cu pereții metalici, întregi, folosit la transportul gunoaielor. 2. Fiecare dintre cele două roți, de mărime inegală, legate între ele printr-o osie, pe care se reazemă grindeiul plugului; teleagă, rotilă, [Var.: cotiugă s. f.] – Din ucr. kotyha.

COTIGĂ, cotigi, s. f. 1. Căruță scurtă folosită la transportarea unor poveri ușoare. A adunat cît i-a trebuit să cumpere un cal și patru roate de cotigă. GALAN, Z. R. 62. Opintea boii mereu Opintea și sufla greu, Și cotiga scîrțîia Și calea se-ngreuia. ALECSANDRI, P. P. 98. ♦ Car mare de fier cu pereții întregi folosit la transportul gunoaielor. Cotigele primăriei, cu caii lor schilozi și nemîncați, împrăștiau tot soiul de mirosuri. ANGHEL, PR. 118. 2. Cele două roți, de mărime inegală, legate între ele printr-o osie pe care se reazimă grindeiul plugului; teleagă, teleguță, roate, rotile. Pl. și: cotige (D. ZAMFIRESCU, R. 241). – Variantă: cotiugă (CAMILAR, N. I 209, ALECSANDRI, T. 1137) s. f.

COTIGĂ ~gi f. 1) Cărucior (cu două roți) folosit pentru transportul unor încărcături ușoare; teleagă. 2) Ansamblu tehnic constând din două roți inegale pe care se sprijină grindeiul plugului. 3) înv. Car de război. [G.-D. cotigii] /<ucr. kotyha

COTIGĂ s.f. (Mold.) Căruță scurtă (cu două roate). În loc de case cotigi poartă. URECHE. Fără sape, fără hîrlețe, fără lopeți, fără cotige VP, 65^{r; cf. DOSOFTEI, PS. Etimologie: ucr. kotyka.

cotigă (cotiugă) f. 1. cărucior pe doua roate; 2. roțile pe cari s’așează grindeiul plugului. [Rut. KOTIHA, cotigă; probabil identic cu cotiuhă, câine, imagine analogă cu fr. chien (cu sensul de «tărăboanță»), rezultând dintr’o asemănare grosolană a vehiculului cu figura unui câine].

cotígă (sud) și cotĭúgă (nord) f., pl. ĭ (rut. kotĭúga, cîne, ca fr. chien, „cîne” și „roabă”). Căruță pe doŭă roate (de dus gunoĭ ș. a.). Partea din ainte a pluguluĭ (în nord teleagă și teleguță), compusă din cele doŭă roate. Căruță de dus cîniĭ prinșĭ pe strade (numită și ladă și droagă). Un fel de camion maĭ grosolan (caracterizat pin doŭă grinzĭ lungĭ și groase), foarte obișnuit în Moldova, în al căreĭ nord se numește cotĭugar.

cotiugă sf vz cotigă

cutiugă sf vz cotigă

cotiugă f. Mold. V. cotigă.

cotĭúgă, V. cotigă.

cotigă s. f., g.-d. art. cotigii; pl. cotigi

cotigă (pop.) s. f., g.-d. art. cotigii; pl. cotigi

cotigă s. f., g.-d. art. cotigii; pl. cotigi

cotigă, pl. cotigi

cotigă, -gi.

COTIGĂ s. 1. teleagă, (reg.) tărăbuță, toligă. (~ pentru poveri ușoare.) 2. (TEHN.) teleagă, (reg.) dric, roate (pl.), rotile (pl.), (Transilv.) căroaie. (Pe ~ se reazemă grindeiul plugului.)

COTIGĂ s. 1. teleagă, (reg.) tărăbuță, toligă. (~ pentru poveri ușoare.) 2. teleagă, (reg.) dric, roate (pl.), rotile (pl.), (Transilv.) căroaie. (Pe ~ se reazemă grindeiul plugului.)

cotigă (cotigi), s. f. – 1. Căruță, car cu două roți. – 2. La plug, teleagă. – Var. cotiugă. Sl. kotyga (Miklosich, Lexicon, 306; Cihac, II, 76; Conev 72). Întrucit sensul din sl. este cel de „manta”, trebuie să se fi spus despre căruțele acoperite, ca trăsurile; cf. rut. kotiga „căruță” (după Candrea, Elemente, 404, provine din rom.). Se folosește mai ales în Mold. – Der. coti(u)geală, s. f. (car lung, pentru transportul buștenilor); coti(u)gar, s. m. (căruțaș). Cf. cotigi < cot.

cotiugă s.f. (reg.) câine, cotarlă, cotei.