COTI, cotesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre râuri, drumuri etc.) A-și schimba direcția, a face un cot (I 2); (despre ființe sau vehicule) a face o cotitură, a părăsi drumul drept; a cârmi. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A îndrepta în altă direcție. ♦ Tranz. A conduce pe cineva pe un drum întortocheat. 2. Tranz. (Rar) A atinge, a lovi cu cotul (I 1) pentru a-și face loc. ♦ Refl. recipr. A-și face semn (reciproc) cu cotul. Din cot.

coti¹ i [At: POMPILIU, B. 1009 / V: cuti, cutiu / E: coteț] Strigăt cu care se alungă vițelul la coteț.

coti² [At: ANON. CAR. / V: coți / Pzi: ~tesc / E: cot²] 1-2 vir (Înv) A (se) atinge cu cotul² (1) Si: (îrg) a (se) coteli (11-12), a (se) ghionti, (înv) a (se) încota. 3-4 vir (Înv) A (se) lovi cu cotul² (1) Si: (îrg) a (se) coteli (13-14), a (se) ghionti, (înv) a (se) încota. 5 vt (Înv) A-și face loc prin mulțime cu coatele² (2) Si: (îrg) a coteli, a ghionti (înv), a încota. 6-7 vir (Înv) A(-și) face semne cu cotul² (1) Si: (îrg) a (se) coteli (16-17), a (se) ghionti, (înv) a (se) încota. 8 vt (Înv) A intra în vorbă cu cineva atrăgându-i atenția cu cotul² (1) Si: (îrg) a coteli (18), a ghionti, (înv) a încota. 9 vr (Înv; d. oameni) A petrece cu cineva Si: a încota. 10 vi (D. drumuri, râuri etc.) A-și schimba direcția Si: (reg) a cotigi (1). 11 vr (Nob) A se încovoia. 12 vi A se abate din drumul său Si: (reg) a cotigi (2). 13 vt (C. indică drumul) A părăsi Si: (reg) a cotigi (3). 14-15 vt A merge sau a fugi în zigzag Si: (reg) a cotigi (4). 16 vt A conduce pe cineva pe un drum cotit, spre a-l rătăci Si: (reg) a cotigi (5). 17 vt (Rar) A întoarce ceva într-o altă direcție Si: (reg) a cotigi (6). 18 vt (Rar) A ocoli ceva, deplasându-se pe o linie curbă, nu dreaptă Si: (reg) a cotigi (7). 19 vt (Rar) A evita pe cineva Si: (reg) a cotigi (8). 20 vt (Înv) A cotări¹ (1) Cf cot² (41). 21 vt (Înv; pan) A bate. 22 vt (Înv) A cotări¹ (2) Cf cot² (46).

COTI, cotesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre râuri, drumuri etc.) A schimba direcția, a face un cot (I 2); (despre ființe sau vehicule) a face o cotitură, a părăsi drumul drept; a cârmi. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A îndrepta în altă direcție. ♦ Tranz. A conduce pe cineva pe un drum întortocheat. 2. Tranz. (Rar) A atinge, a lovi cu cotul (I 1) pentru a-și face loc. ♦ Refl. recipr. A-și face semn (reciproc) cu cotul. – Din cot.

COTI, cotesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre rîuri, drumuri, străzi etc.) A schimba direcția, a face un cot (3). Și pleacă drumețul pe-un drum ce cotește. MACEDONSKI, O. I 144. Unde cotește valea și drumul, acolo sînt vărăriile. SLAVICI, O. I 69. Drumul se oprește, Prin cadru cotește. TEODORESCU, P. P. 491. ◊ Refl. (Neobișnuit) Unde Oltu se cotește, Stăi, bade, și odihnește. JARNÍK-BÎRSEANU, 2. Intranz. (Despre ființe sau vehicule, adesea determinat printr-un adverb de direcție) A schimba direcția, a face o cotitură; a cîrmi. V. abate. Încă pe întuneric, am cotit pe după moara cu roțile oprite. SADOVEANU, N. F. 58. Miul voinicul La munte suia, Pe cal dormita, Iar murgul cotea Și se poticnea. TEODORESCU, P. P. 496. ◊ Tranz. A îndrepta în altă direcție. Tînăra își uda florile, ciupea cîteva frunze îngălbenite, cotea puțin capul și privea în grădină. SADOVEANU, O. IV 109. 3. Tranz. (Rar) A părăsi un drum și a merge în altă direcție. O urmărea cum iese în drum, cum cotește ulița, către ogoare. CAMILAR, TEM. 244. Murgului păsa, Somn i se făcea Și drumul cotea, Drumul că lăsa, Cîmpul apuca. TEODORESCU, P. P. 490. ♦ A conduce pe cineva pe un drum întortocheat. Mergea ce mai mergea. Pîn’de oaste-l depărta. Prin rărișe Mi-l sucea, Prin cotișe Mi-l cotea. TEODORESCU, P. P. 502. 4. Tranz. (Rar) A atinge, a lovi cu cotul pentru a-și face loc. Și cotind fete străine Pricină de rîs făcea. COȘBUC, P. II 213. Făcîndu-mi loc printre dame... cotind uniform? în dreapta și în stîngă. NEGRUZZI, S. I 38. ◊ Absol. În adunări cînd intră Ircan cotește-mpinge. NEGRUZZI, S. II 206. ♦ (Rar) Refl. reciproc. A-și face semn cu cotul; a-și da coate. Mamele, privind-o-n horă. Se cotesc: Olio, tu leică, Ce mai drac frumos- de noră! COȘBUC, P. I 97. Orice damă l-ar fi văzut... nu s-ar fi putut opri de a se coti cu vecina sa. NEGRUZZI, S. I 16.

A SE COTI mă ~esc intranz. rar A-și face semn (concomitent) cu cotul. /Din cot

A COTI ~esc 1. intranz. 1) (despre ape curgătoare, drumuri etc.) A face un cot; a lua altă direcție. 2) (despre ființe sau vehicule) A-și schimba direcția inițială, luând-o într-o parte; a face o cotitură; a întoarce; a cârni. 2. tranz. 1) A îndrepta în altă direcție. 2) (persoane) A conduce pe un drum cu multe cotituri. 3) rar A înghionti cu cotul pentru a-și face loc. /Din cot

cotì v. 1. a cârmi, a apuca într’o parte a drumului: a coti la dreapta, la stânga; 2. a măsura cu cotul un vas sau pânzeturi; 3. a face cotituri: unde Oltul se cotește; 4. a-și da coate: se cotiau între ei.

COT, (I 1) coate, (I 2, 3, 4) coturi, s. n., (II) coți, s. m. I. S. n. 1. (Anat.; la om) Partea exterioară a articulației dintre humerus și cubitus, care unește brațul cu antebrațul. ◊ Loc. adv. Cot la cot = alături; împreună. ◊ Expr. A da din coate = a) a-și face loc împingând pe alții; b) a lupta (fără scrupule) pentru a ieși dintr-o încurcătură, pentru a obține o situație. A lega cot la cot = a lega (pe cineva) cu mâinile la spate (alături de altul). A-și da coate (sau cu cotul) = a-și face semne (cu cotul); a coti (2). A băga mâinile până-n (sau până la) coate = a fura mult și fără jenă. (Fam.) A-i arăta (sau a-i întoarce) cuiva cotul = a refuza pe cineva în mod batjocoritor; a nu lua în seamă, a trata cu indiferență. Mă doare-n cot! = puțin îmi pasă! ◊ Compus: s. m. și f. coate-goale = (depr.) om sărac. ♦ Parte a mânecii care acoperă cotul (I 1). ♦ (La cal) Parte ieșită în afara articulației de la mijlocul picioarelor de dinapoi. 2. Loc, porțiune unde un drum, o vale etc. își schimbă brusc direcția; cotitură, întorsătură. ♦ Meandru (al unei ape curgătoare). 3. Tub curbat în forma unui arc de cerc, folosit pentru a face legătura între două conducte cu direcții diferite. 4. (Reg.) Colț, unghi, ungher. II. S. m. Veche unitate de măsură pentru lungimi egală cu 0,664 metri (în Muntenia) sau cu 0,637 metri (în Moldova), care reprezenta distanța de la cot (I 1) până la încheietura palmei; p. ext. măsură considerată, subiectiv, mare sau mică, după împrejurări. ◊ Expr. A scoate (sau a-i ieși cuiva) limba de-un cot, se zice când cineva face un efort (fizic) peste măsură de mare. ♦ Bucată de material textil măsurată cu această unitate de măsură. ♦ (Reg.) Vergea de lemn sau de metal pentru măsurarea lungimii. – Lat. cubitus.

cot² [At: PSALT. 329/12 / Pl: coate, ~uri, (îvr) cote sn, coți sm / E: ml cubitus] 1 sn (Atm; d. oameni) Parte exterioară a articulației dintre humems și cubitus, care unește brațul cu antebrațul. 2 sn (Îlav) ~ la ~ Alături. 3 sn (Îal) Împreună. 4 sn (îlav) În (sau din) coate Stând rezemat în coate (1). 5 sn (Îe) A da din coate A-și face loc, împingând pe alții. 6 sn (Îae; fig) A lupta fără scrupule pentru a parveni. 7 sn (Îae) A dobândi ceva prin mijloace incorecte. 8 sn (Deseori cu indicarea cotului; îe) A arăta cuiva ~ul (Însoțit de gest) A refuza pe cineva în mod batjocoritor. 9 sn (Îae) A nu lua în seamă pe cineva. 10 sn (Înv; îe) A întoarce ~ul (sau coatele) cuiva A-l răsplăti rău. 11 sn (Îae) A nu asculta pe cineva. 12 sn (Înv; îlav) Din ~ În zadar. 13 sn (Îlv) A lega ~ la ~ A lega un infractor cu mâinile la spate. 14 sn (Îal) A lega împreună mai mulți infractori. 15 sn (Pop; îla) Fudul de coate Sărac. 16 sn (Pex) Lovitură dată cu cotul (1). 17 sn (Îe) A-și da coate(le) (rar, ~) sau, înv, a-și da cu ~ul unul altuia A-și face semne de înțelegere Si: (pop) a se coti. 18 sn (Îae) A se amuza în ascuns pe seama cuiva. 19 sn (Îae) A se alia în ascuns contra cuiva Si: (pop) a se coti. 20 sn (Pfm; îe) Mă doare-n ~ ! Puțin îmi pasă. 21 sn (Îe) A-și băga mâinile până-n (sau până la) coate A fura mult și fără jenă. 22 sn (Bot; reg; îc) Cinci-coate Căldărușă (Aquilegia vulgaris). 23 sn (Îc) Coate-goale Sărac. 24 sn Parte a mânecii care acoperă cotul. 25 sn (Îe) A-și roade coatele pe băncile școlii A învăța mulți ani. 26 sn (Îe) A-și roade cu cineva coatele pe băncile școlii A fi coleg de școală cu cineva. 27 sn (Pan; șîs) ~ul dinapoi Partea ieșită în afară a articulației de la mijlocul piciorului de dinapoi al calului Si: (reg) căi, cotâi, cotei. 28 sn Unealtă de zidărie Si: colțar, dreptar, echer. 29 sn Piesă încovoiată care face legătura între două piese drepte cu direcții diferite, burlane, țevi, conducte etc. 30 sn Loc unde își schimbă brusc direcția un drum, o vale etc. Si: cotitură. 31 sn Meandră a unei ape curgătoare. 32 sn Serpentină. 33 sn (Reg) Colț. 34 sn (Reg; spc) Peninsulă mică. 35 (Pop) sn Parte adâncă într-o apă, cu pereții drepți Cf bulboacă, vârtej. 36 sn Golf. 37 sn Mal abrupt al râului la schimbarea direcției în care curge. 38 sn (Fig; înv) Șiretlic. 39 sn (Fig; înv) Diversiune. 40 sm Distanța de la cot la încheietura mâinii drepte, trecând peste vârful degetului mijlociu. 41 sm Veche unitate de măsură a lungimii egală cu 0,637 m (în Moldova) sau cu 0,664 m (în Muntenia). 42 sm (Pex; înv) Unealtă de lemn sau metal pentru măsurat, având lungimea unui cot² (41). 43 sm (Înv; pex) Bucată de material măsurată cu cotul² (41). 44 sm (Rar; îe) A-i ieși (sau a scoate) limba de un ~ A fi în mare încurcătură. 45 sm (Îae) A fi foarte obosit după un efort (fizic). 46 sm (îvp; îs) Trei coți de pământ Mormânt. 47 sm (înv) Unealtă de lemn sau metal liniată, pentru măsurarea capacității vaselor Si: carâmb, hărag. 48 sm (Înv; pex) Operație de măsurare oficială a buților Si: cotit¹.

cote sf [At: VICIU, GL. / Pl: ~ / E: nct] (Reg) 1 Ie. 2 Cămașă lungă pentru copii.

cotiș [At: ALEXANDRESCU, M. / Pl: ~uri / E: cot² + -iș] (Înv) 1 av În mod cotit. 2 av Cu ocolișuri. 3 a În zigzag. 4 a Strâmb. 5-7 sn Cot² (29-31).

coți v vz coti²

cuti i vz coti¹

cutiu i vz coti¹

COT, (I 1) coate și (I 2, 3, 4) coturi, s. n., (II) coți, s. m. I. S. n. 1. (Anat.; la om) Partea exterioară a articulației dintre humerus și cubitus, care unește brațul cu antebrațul. ◊ Loc. adv. Cot la cot = alături; împreună. ◊ Expr. A da din coate = a) a-și face loc împingând pe alții; b) a lupta (fără scrupule) pentru a ieși dintr-o încurcătură, pentru a obține o situație. A lega cot la cot = a lega (pe cineva) cu mâinile la spate (alături de altul). A-și da coate (sau cu cotul) = a-și face semne (cu cotul); a coti (2). A băga mâinile până-n (sau până la) coate = a fura mult și fără jenă. (Fam.) A-i arăta (sau a-i întoarce) cuiva cotul = a refuza pe cineva în mod batjocoritor; a nu lua în seamă, a trata cu indiferență. Mă doare-n cot! = puțin îmi pasă! ♦ Compus: coate-goale s. m. invar. = (depr.) om sărac. ♦ Parte a mânecii care acoperă cotul (I 1). ♦ (La cal) Parte ieșită în afara articulației de la mijlocul picioarelor de dinapoi. 2. Loc, porțiune unde un drum, o vale etc. își schimbă brusc direcția; cotitură, întorsătură. ♦ Meandră (a unei ape curgătoare). 3. Tub curbat în forma unui arc de cerc, folosit pentru a face legătura între două conducte cu direcții diferite. 4. (Reg.) Colț, unghi, ungher. II. S. m. Veche unitate de măsură pentru lungimi egală cu 0,664 metri (în Muntenia) sau cu 0,637 metri (în Moldova), care reprezenta distanța de la cot (I 1) până la încheietura palmei; p. ext. măsură considerată, subiectiv, mare sau mică, după împrejurări. ◊ Expr. A scoate (sau a-i ieși cuiva) limba de-un cot, se zice când cineva face un efort (fizic) peste măsură de mare. ♦ Bucată de material textil măsurată cu această unitate de măsură. ♦ (Reg.) Vergea de lemn sau de metal pentru măsurarea lungimii. – Lat. cubitus.

COT, (1) coate și (2) coturi, s. n., (3) coți, s. m. 1. (Anat.; la om) Articulația dintre braț și antebraț; partea exterioară a acestei articulații. [Soldații] aveau coatele lipite strîns, unii de alții. SAHIA, N. 73. Răzimat pe coate-adoarme Un cioban întins pe glugă. GOGA, P. 65. Băiatul s-a lovit la cot de i-a secat sufletul. CARAGIALE, P. 15. În trăsură, plecat puțin pe-un cot, îmi place să-mi ațintesc ochii în zări. RUSSO, O. 100. ◊ Loc. adv. Cot la cot = alături, unul lîngă altul, împreună. Și cot la cot soldatul roșu, Ostașul nostru S-au dus Biruitori către apus. BENIUC, V. 125. Țăranii romîni și țăranii unguri au luptat cot la cot împotriva nobilimii maghiare. BOGZA, Ț. 14. Lucrează cot la cot cu dînșii, sosește înaintea lor și pleacă în urma lor. C. PETRESCU, A. 466. ◊ Expr. A da din coate = a-și face loc împingînd pe alții; fig. a lupta fără scrupule pentru a cîștiga o situație, pentru a ieși din încurcătură etc. A lega cot la cot = a lega cu mîinile la spate. Potirașii se slobod Și mi-l leagă cot la cot. ANT. LIT. POP. I 437. Și-l lega strîns cot la cot. ALECSANDRI, P. P. 125. A-și da coate (sau cu cotul) = a-și face semne (cu cotul). Își dedeau coate, de rîdeau. ISPIRESCU, L. 37. A-și da coatele cu cineva = a lucra pe ascuns, a se înțelege în secret. Nouă ni-e frică... de! că-și dă coatele cu Cațavencu. CARAGIALE, O. I 124. A băga mîinile pînă-n coate = a fura zdravăn. (Familiar, adesea însoțit de lovirea repetată a unui cot cu palma) A-i arăta cuiva cotul = a refuza pe cineva în bătaie de joc. A întoarce cuiva cotul = a nu lua în seamă, a necăji pe cineva. Mă doare-n cot = puțin îmi pasă. ♦ Partea mînecii care acoperă articulația dintre braț și antebraț. Desigur hoinăriseră împreună, își roseseră coatele pe aceleași bănci ale școlii. C. PETRESCU, Î. II 175. Iar colo bătrînul dascăl, cu-a lui haină roasă-n coate, într-un calcul fără capăt tot socoate și socoate. EMINESCU, O. I 132. ♦ (La cal) Partea ieșită în afară a articulației de la mijlocul picioarelor de dinapoi. Cînd îndărăt se uita, Vedea capul șarpelui Sus pe colul murgului. ȘEZ. III 65. 2. Loc unde un drum, un rîu, o scară, un burlan etc. își schimbă brusc direcția; cotitură, întorsură. V. curbă. Tocmai atunci ieși de după un cot de mal un caporal. D. ZAMFIRESCU, R. 97. De la cotul stîncos ce-i zice «Cîrligul Caprei» mergeam o bucată pe jos. VLAHUȚĂ, O. A. II 135. A trecut de cotul dealului, la cîmp deschis. CARAGIALE, O. I 368. Era mai ales două stațiuni anevoie de trecut cu pace, una la cotu gîrlei... și alta pe maidanul de dinaintea bisericii Popa Tatu. GHICA, S. 687. 3. (Regional) Colț, unghi, ungher. Am o mîndră ca o doamnă: Cînd e vremea lucrului, Șede-n cotu birtului. HODOȘ, P. P. 191. Ziua într-un cot, Noaptea peste tot (Lampa). GOROVEI, C. 196. 4. (Învechit) Unitate de măsură variind între 0,606 m (în Muntenia) și 0,637 m (în Moldova) reproducînd distanța de la cot (1) pînă la vîrful degetului mijlociu; p. ext. măsură considerată în chip subiectiv mare sau mică. Colo-n colț acum răsare Un copil al nu știu cui, Largi de-un cot sînt pașii lui, Iar el mic, căci pe cărare Parcă nu-i. COȘBUC, P. I 224. Avea niște mustăți de un cot și un glas de răsuna mahalaua. ALECSANDRI, T. 383. ♦ Obiect care se măsoară cu această unitate. Pe sul tot crește pînza și coții tot sporesc. BELDICEANU, P. 69. ◊ Expr. A scoate (sau a-i ieși cuiva) limba de-un cot, se zice cînd cineva face un efort peste măsură. ♦ (Regional) Vergea de lemn sau de metal pentru măsurat lungimi. L-am văzut umblînd prin tîrg, cu cotul subsuoară, după cumpărat sumani. CREANGĂ, A. 58.^[1]

COTIȘ¹ adv. Întortocheat, în zig-zag, cotind, ocolind. Zăriră primul liliac care gonea cotiș, d-a lungul ulițelor. DELAVRANCEA, S. 267. [Iepurele] n-aleargă drept, Cu el să poți da piept. Ci merge tot cotiș Și sare curmeziș. ALEXANDRESCU, P. 152.

COT³ coți m. înv. Veche unitate de măsură pentru lungimi egală cu aproximativ 60 cm. ◊ A scoate limba de-un ~ a) a se sufoca de oboseală; b) a depune eforturi ce depășesc propriile puteri. /<lat. cubitus

cotiș adv. ocolind, zigzag: merge tot cotiș. ║ n. drum cotit.

cotésc v. intr. (d. cot). Ocolesc, fac o cotitură: trăsura, rîu cotește la stînga. V. tr. Fac semn, izbesc cu cotu. Măsor capacitatea butoaĭelor cu cotu. V. refl. Îmĭ daŭ coate: se coteaŭ uniĭ pe alțiĭ.

cotíș adv. (d. cotesc v. intr.). Rar. Cotind, ocolind, cu cotiturĭ: a merge cotiș.

coti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotesc, 3 sg. cotește, imperf. 1 coteam; conj. prez. 1 sg. să cotesc, 3 să cotească

coti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotesc, imperf. 3 sg. cotea; conj. prez. 3 să cotească

coti vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotesc, imperf. 3 sg. cotea; conj. prez. 3 sg. și pl. cotească

cot³ (unitate de măsură) (înv.) s. m., pl. coți

cotiș¹ (rar) adv.

cot¹ (unitate de măsură) s. m., pl. coți

cotiș¹ (rar) adv.

cot (unitate de măsură) s. m., pl. coți

cotiș adv.

cot, coate (la braț, la mâneci) coți (măsură) și coturi (cotituri).

COTI vb. 1. a cârmi, a vira, (rar) a cârmui, (pop.) a cârni, (Mold.) a cotigi, (înv.) a șovăi. (A ~ un autovehicul.) 2. a o lua, a merge. (O ~ la stânga.)

COTI vb. 1. a cîrmi, a vira, (rar) a cîrmui, (pop.) a cîrni, (Mold.) a cotigi, (înv.) a șovăi. (A ~ un autovehicul.) 2. a o lua, a merge. (O ~ la stînga.)

COT s. I. 1. v. cotitură. 2. v. meandru. II. (prin Transilv.) șing. (Un ~ de pânză.)

COT s. 1. cotitură, curbă, întorsătură, întortochetură, ocol, răsucitură, serpentină, sinuozitate, șerpuire, șerpuitură, (rar) îndoitură, (pop.) cîrmeală, cîrnitură, întorsură, sucitură, (Olt. și Ban.) covei. (~ al unui drum.) 2. cotitură, meandru, sinuozitate, șerpuitură, (reg.) taolă. (~ al unui rîu.) 3. (prin Transilv.) șing. (Un ~ de pînză.)

coti! (cuti!) interj. (reg.) cuvânt folosit pentru alungarea vițeilor.

cot, coți, s.m. – 1. Unitate de măsură pentru lungimi, care reprezintă distanța de la cot până la încheietura palmei (0,6 m): „Trei coți = 2 m” (AER, 2010: 66; Lăpuș); „Să măsoară pământu, / Tăt pământu cu cotu” (Memoria, 2001: 1). 2. Meandră, curbă. 3. Cotitură, întorsătură. – Lat. cubitus, cubitum „cotul brațului” (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; DEX, MDA); cuv. autohton (Hasdeu).

cot, coți, s.m. – Unitate de măsură pentru lungimi, care reprezintă distanța de la cot până la încheietura palmei (0,6 m): „Să măsoară pământu, / Tăt pământu cu cotu” (Memoria 2001: 1). – Lat. cubitus.

Cote, Coti v. Cot 2-13.

coti, cotesc v. t. a fura.

a coti mișto expr. (intl.) a da bacșiș bun.

cot, coți s. m. an de detenție.