COTÉI, cotei, s. m. Câine de talie mică, cu picioarele scurte. – Din sl. kotelĩ.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ionel_bufu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
COTÉI ~ m. Câine de talie mică, cu picioarele scurte. ◊ A umbla ca un ~ a intra în voie la toți. /<sl. koteli
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Cotei ≠ dulău
Sursa: Antonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
cotéi (-i), s. m. – 1. Cățel de salon. – 2. Cățel în general. Origine incertă. S-au propus succesiv vreun cuvînt dacic (Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 274), un der. de la cot (Șeineanu, Création métaphorique, II, 15; Ruffini 114), în alb. kut(a) „cîine” (Philippide, II, 809; Pascu, Beiträge, 40), cuvîntul sl. kotelĭ „pisică”. (DAR; Scriban) sau rus. kotejko „pisică” (Candrea), ori vreun idiom anterior indoeurop. (Lahovary 326). Cel mai probabil este să avem a face cu o origine expresivă în legătură cu coteli „a iscodi” (în acest caz forma primitivă ar putea fi *cotel, cu sing. analogic) sau mai probabil coțăi „a tăia coada” (pornind de la formă primitivă *cotaie, ca potaie, alt sing. analogic); această ultimă formă se potrivește mai bine cu der. pe care îi propunem în continuare. Der. coteică, s. f. (cățea); cotaibă, s. f. (coteț de cîini), încrucușare cu colibă, cocioabă, cociorbă (după DAR, din rut. kotóbanja „coș în care se pune cloșca”); cotarlă, s. f. (cățel, potaie), cu var. cotîrlă, (Trans.) cocearlă, șarlă (după Șeineanu, Chien, 220, de la un romanic *kota „cîine”; pentru Candrea, în legătură cu bg. kotora „pisică”; după Scriban din mag. kutya „cîine”); cotîrlău (var. Banat cotîrloniu), s. m. (flăcău, fecior); cotîrleț, s. n., sau cotîrneață, s. f. (ogradă, poiată), cuvinte încrucișate cu coteț și coteneață (după Candrea, bg. kotara, kotarnik); cotîngan, s. m. (Trans., flăcău, fecior), pus în legătură de DAR cu mag. katangoló „care umblă făcînd zgomot”, de Densusianu, GS, I, 350, cu cătană „soldat”, și de Diculescu 180 și Scriban cu v. germ. și suedezul kutte sau kutti „flăcău”; cotoarbă, s. f. (femeie stricată; ghinion, nenoroc); cotîrje, s. f. (poreclă dată persoanelor sau animalelor bătrîne și slabe), probabil prin confuzie cu cocîrja „a îndoi” (după S. Pop, Dacor., V, 178, și DAR, din sb. kotrešan „ciufulit”); cotic, s. m. (Trans. de Nord, tînăr leneș).
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
cotéi (câine) s. m., pl. cotéi, art. cotéii
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
cotéi (cotitură) s. n., pl. cotéie
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
cotéĭ m., pl. tot așa (cp. cu germ. de jos koter, cîne [!] leneș; vsl. kotelĭ, pisică; rus. kot, motan, ung. kutyó, cățel; alb. kuta, cîne. V. și Dic. Altgerm. 41, și cp. cu cotoĭ, cotarlă, coteț, cocină, cuciu). Cîne mic de felu luĭ, cățel, boldeĭ. V. lupeĭ.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CÓTĂ, cote, s. f. 1. Parte cu care cineva contribuie la formarea unui fond, la o cheltuială comună etc.; parte care îi revine cuiva în urma unei repartizări, a unei împărțeli etc. ◊ (Ec.) Cota bursei = a) nivelul cursului la bursă; b) lista valorilor cotate la bursă. ♦ Parte dintr-un tot căreia i se dă o anumită destinație sau care este supusă unui anumit regim; p. ext. raport sau număr abstract care reprezintă această parte. 2. (ieșit din uz) Contribuție obligatorie pe care statul o impunea producătorilor și care consta în predarea unor cantități de produse dinainte stabilite la termenele și prețurile fixate de stat. ◊ Cotă de întreținere = sumă de bani cu care fiecare dintre colocatari contribuie la cheltuielile comune de întreținere a imobilului respectiv. 3. (Concr.) Loc pe un teren, corespunzător unei altitudini marcate pe o hartă; nivel la care se află un loc, o construcție etc. ◊ Cota apelor = nivelul unei ape curgătoare. 4. Fiecare dintre valorile numerice ale dimensiunilor unui obiect reprezentat prin desen. 5. Ansamblu de semne, simboluri, cifre, litere care indică locul unor cărți, al unor documente etc. într-o bibliotecă, într-un inventar etc. – Din fr. cote.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ionel_bufu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CÓTĂ ~e f. 1) Contribuție bănească la o acțiune comună; cotizație. 2) Cifră care indică o dimensiune pe un desen sau o diferență de nivel dintre două puncte. 3) mat. A treia coordonată carteziană. 4) topogr. Altitudine indicată pe o hartă. ~ absolută. ~ relativă. ◊ ~a apelor nivelul unei ape curgătoare. 5) Indice în litere sau în cifre care arată locul ocupat de o carte, revistă, document etc. într-o bibliotecă. [G.-D. cotei] /<fr. cote
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CÓTĂ1 s.f. 1. Parte cu care contribuie cineva la o cheltuială comună; parte cuvenită în urma unei împărțeli. ♦ Parte dintr-un tot căreia i se dă o anumită destinație; cotă-parte, participație. ◊ Cota bursei = lista valorilor cotate la bursă. 2. Altitudine a unui punct față de nivelul mării. ◊ Cota apelor = nivelul unei ape curgătoare. 3. Distanța dintre un punct și un plan de referință. ♦ Dimensiune indicată pe un desen. 4. Semne în cifre și în litere care arată locul unor cărți, al unor documente etc. într-o bibliotecă, într-o arhivă etc. [< fr. cote, cf. lat.med. quota – în ce cantitate].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CÓTĂ2 s.f. (Liv.) 1. Fustă țărănească. 2. Haină largă purtată de preoții catolici. [< fr. cotte].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CÓTĂ1 s. f. 1. parte cu care contribuie cineva la o cheltuială comună sau care îi revine în urma unei împărțeli. ◊ parte dintr-un tot căreia i se dă o anumită destinație; cotă-parte, participație. ◊ contribuție obligatorie, în produse agricole, impusă producătorilor de către stat la termene și prețuri fixate de el. 2. document de referință care constată cursul valorilor înscrise la bursă2, rezultate din cotațiile unei zile. ◊ cota bursei = nivelul cursului valutar la bursă. 3. altitudine a unui punct față de nivelul mării; nivelul unei ape curgătoare. ◊ nivelul la care navighează un submarin. 4. (mat.) a treia coordonată carteziană a unui punct din spațiu. ◊ fiecare dintre dimensiunile unei piese, ale unei construcții indicate pe un desen. 5. semn în cifre și litere care arată locul unor cărți, documente etc. într-o bibliotecă, într-o arhivă, a unei piese filatelice în cataloage sau reviste de specialitate. (< fr. cote, lat. quota)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CÓTĂ2 s. f. haină largă purtată de preoții catolici. (< fr. cotte)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CÓTĂ s. 1. v. altitudine. 2. (MET.) nivel, (înv.) măsură. (~ele apelor Dunării.) 3. v. fixing. 4. cotă-parte = cotitate, (reg.) tain, (înv.) refenea. (Ce ~ îi revine?)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
cótă (cóte), s. f. – Indice, parte. Fr. quote. – Der. cota, vb.; cotiza, vb., din fr. cotiser; cotizați(un)e, s. f. (contribuție voluntară, participație).
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
cótă s. f., pl. cóte
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
cótă-párte s. f., art. cóta-párte, g.-d. art. cótei-părți; pl. cóte-părți
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
*cótă f., pl. e (fr. cote, d. lat. quota, a cîta. V. cotidian). Parte de impozit orĭ suma pe care trebuĭe s´o plătească fie-care. Semn pentru a clasa fiecare obĭect într´un inventar. Cifră care arată nivelu pe un plan: cota apelor. Fig. Cota burseĭ, listă care arată suirea saŭ scoborîrea valoriĭ efectelor publice.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
cotă, cote s. f. (deț.) informație furnizată gardienilor în legătură cu un deținut.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink