corvoadă sf [At: I. IONESCU, M. 246 / V: ~vată, ~va~, ~voată / Pl: ~vezi, (înv) ~vede / E: fr corvée] 1 (Înv; iuz) Muncă gratuită făcută de clăcași proprietarului de pământ sau statului Si: angara, beilâc, boieresc, clacă, havalea, robotă. 2 (Înv) Muncă obligatorie pe care o făceau soldații la cazarmă, cu rândul. 3 (Pex) Muncă grea. 4 (Pex) Muncă de care nu poți scăpa și pe care o faci cu neplăcere. 5 (Pex) Muncă foarte plicticoasă. corectat(ă)

CORVOADĂ, corvezi, s. f. 1. Muncă gratuită pe care țăranii erau constrânși s-o presteze în folosul moșierilor sau al statului. ♦ Muncă obligatorie pe care o făceau în trecut soldații, cu rândul, în cazarmă. 2. Fig. Obligație neplăcută, muncă silită. [Var.: corvadă s. f.] – Din lat. corvada sau fr. corvée (refăcut după podv(o)adă).

CORVADĂ, corvezi, s. f. 1. Muncă gratuită pe care țăranii o prestau în folosul boierilor sau al statului. ♦ (În trecut) Muncă obligatorie pe care o făceau soldații, cu rândul, în cazarmă. 2. Fig. Obligație neplăcută, muncă silită. [Var.: corvoadă s. f.] – Din lat. corvada sau fr. corvée (refăcut după podv(o)adă).

corvadă sf vz corvoadă

corvată sf vz corvoadă

corvoată sf vz corvadă

CORVADĂ s. f. v. corvoadă.

CORVADĂ, corvezi, s. f. 1. (În regimul feudal și burghezo-moșieresc) Muncă gratuită pe care țăranii erau constrînși să o presteze în folosul moșierilor sau al statului. V. clacă. [Arendașul] Ivancea... sări în picioare: Cum, cucoană, cînd eu îmi mănînc ficații cu țăranii dumitale și mă lupt să storc din ei arendă și chirii și corvezi și tot ce-ți trebuie dumitale, de cîteodată mi se face rușine și mie... DUMITRIU, B. F. 51. Furtișag la învoieli, furtișag la corvezi, furtișag la imaș. GALAN, Z. R. 306. ♦ Muncă obligatorie pe care o făceau soldații, cu rîndul, în cazarmă. 2. Fig. Obligație neplăcută; muncă silită și neplăcută. Scăpași, domnule Dan, și de corvada asta, îi zise rîzînd pe cînd o conducea la loc... – Aș, nu-i vorbă de corvadă, domnișoară... da nu știu [dansa cadrilul]. VLAHUȚĂ, O. A. III 12. – Variantă: corvoadă (PAS, Z. I 259, C. PETRESCU, Î. II 83) s. f.

CORVADĂ ~ezi f. 1) ist. Muncă gratuită pe care o prestau țăranii în folosul moșierilor sau al statului. 2) fig. Obligație grea și neplăcută; sarcină impusă cu forța. [G.-D. corvezii; Var. corvoadă] /<lat. corvada, fr. corvée

corvadă f. muncă făcută pe rând de soldații unei companii (după fr. corvée); se zice și corvoadă (cf. podvoadă).

*corvádă f., pl. e și ezĭ (fr. corvée, din latina merovingiană corrogata [subînț. opera], adică „muncă pe care țĭ-o fac maĭ mulțĭ pe care ĭ-aĭ rugat”, cum făceaŭ vasaliĭ față de senior. Din corogata s’a făcut coroata, corvada, corvée). Munca soldaților la cazarmă. Fig. Muncă grea în folosu altuĭa. V. beĭlic, clacă, podvadă, culuc.^[1]

!corvoadă s. f., g.-d. art. corvezii; pl. corvezi

corvoadă v. corvadă

corvadă/corvoadă s. f., g.-d. art. corvezii; pl. corvezi

corvadă/corvoadă s. f., g.-d. art. corvezii; pl. corvezi

corvadă, pl. corvezi

corvadă, -vezi.

CORVOADĂ s. 1. (IST.) (înv.) jold. (~ prestată de țărani în folosul boierului.) 2. (pop. și fam.) dârvală. (Treaba asta e o ~ pentru mine.)

CORVOADĂ s. 1. (IST.) (înv.) jold. (~ prestată de țărani în folosul boierului.) 2. (pop. și fam.) dîrvală. (Treaba asta e o ~ pentru mine.)

corvadă (corvezi), s. f. – 1. Muncă gratuită a vasalului. – 2. Obligație, muncă, povară. – 3. Muncă obligatorie, serviciu, la cazarmă. – Var. corvoadă. Fr. corvée, cf. lat. med. corvada. După Iordan, Dift., 220 și Graur, BL, II, 49, diftongarea var. se explică prin analogie cu podvoadă.