corvetă sf [At: GHICA, S. 400 / V: covertă / Pl: ~te / E: fr corvette, it corvetta, ger Korvette, rs корвет] 1 Corabie mică și rapidă, întrebuințată în luptele maritime. 2 Navă de război de mic tonaj, ușor armată și cu mare mobilitate în acțiune.

CORVETĂ, corvete, s., f. Navă de război de mic tonaj, ușor înarmată și cu mare mobilitate în acțiune. Corvetele însoțesc convoaiele de vase comerciale. ◊ (Ieșit din uz) Corabie de război cu trei catarge, înarmată cu artilerie ușoară, mai mică decît fregata și mai mare decît bricul. Fusese îmbarcat pe Luara, o corvetă care transporta condamnații în coloniile franceze, la Cayena. BART, E. 274. Vaporul era corveta... Chaptalu, cel mai iute mergător de atunci al marinei franceze. GHICA, S. 400. Iată plutind pe-a mării spume O sprintenă corvetă. ALECSANDRI, O. 165.

CORVETĂ s.f. Navă de război de mic tonaj, cu trei arbori, cu greement pătrat, înarmată ușor și avînd mobilitate mare în acțiune, folosită pentru escortă. [Cf. fr. corvette, it. corvetta].

CORVETĂ s. f. navă de luptă de mic tonaj, cu trei arbori, cu greement pătrat, înarmată ușor și având mobilitate mare în acțiune, folosită pentru escortă. (< fr. corvette)

CORVETĂ ~e f. 1) înv. Vas militar cu trei catarge, prevăzut cu artilerie ușoară, intermediar între fregată și bric. 2) Navă militară mică cu mare mobilitate, echipată cu armament special, folosită împotriva submarinelor sau în escortare. /<fr. corvette

corvetă f. corabie de răsboiu mai mică decât fregata și mai mare decât bricul: o sprintenă corvetă AL.

*corvétă f., pl. e (fr. corvette, d. lat. corbita, corabie de transport, d. corbis, corba, coș, paner; it. corvetta. V. corfă, coropcă). Veche corabie de războĭ, maĭ mică de cît fregata și maĭ mare de cît bricu.

covertă³ sf vz corvetă

corvetă (navă) s. f., g.-d. art. corvetei; pl. corvete

corvetă (navă) s. f., g.-d. art. corvetei; pl. corvete

corvetă s. f., pl. corvete