coropcă sf [At: (a. 1705) IORGA, S. D. XII, 15 / V: ~roap~, ~robcă / Pl: ~pce / E: rs коробка] (Înv) 1 Ladă dreptunghiulară cu mai multe despărțituri în care își puneau negustorii ambulanți marfa și pe care o purtau în spinare. 2 (Reg) Ramă a ferestrei. 3 (Reg) Ramă a ușii. 4 Blănuri scumpe vândute în legături de câte 40 de bucăți Si: (înv) soroace.

COROPCĂ ~ci f. 1) înv. Ladă portativă cu mai multe despărțituri, în care își puneau marfa negustorii ambulanți și pe care o purtau în spate. 2) pop. Cutie de tinichea sau de carton. /<ucr. korobka

corópcă f., pl. ĭ (rus. koróbka, dim. d. korobĭĭá, cufăr, kórob, coș, cutie, d. germ. korb, lat. corbis, coș, paner. V. carabușcă, corfă). Mold. Munt. Lădiță cu despărțiturĭ purtată de marchidanĭ. A lua în coropcă (Bz.), a lua în cîrcă, în spate (ca marchidaniĭ coropca).

coroapcă sf vz coropcă

corobcă sf vz coropcă

coropcă (-ci), s. f. – 1. Ladă de negustor ambulant. – 2. Ramă de fereastră. – 3. Cantitate de 30 de piei tăbăcite. Rus. korobka „ladă” (Cihac, II 73). – Der. coropcar, s. m. (negustor ambulant). Cf. coroagă.